VIDEO/ Premierul Dăncilă, după ședința solemnă a Guvernului de la Sala Unirii: ”Este un moment emoționant, pe care ni l-am dorit toți membrii Guvernului”
Premierul României, Viorica Dăncilă a declarat, joi, la finalul ședinței solemne a Guvernului, care s-a desfășurat, joi, la Sala Unirii, că a participat la un moment emoționant, pe care și l-au dorit toți membrii Guvernului.
”Cred că acum, la 100 de ani de la Marea Unire, trebuie să ne gândim la sărbătorirea idealului național, la rememorarea faptelor înaintașilor noștri, la omagierea faptelor eroice ale celor care s-au jertfit pentru români și România Mare.Cu siguranță că trebuie să privim și spre viitor și cred că este foarte important ca noi, ca tânăra generație, să cunoaștem, să ne însușim, să iubim acțiunile celor care ne-au reprezentat acum 100 de ani, astfel încât să putem veni cu proiecte care să ducă la o Românie prosperă, o Românie puternică. Este un moment emoționant, este un moment pe care ni l-am dorit toți membrii Guvernului iar această ședință solemnă în Sala Unirii cred că este un moment care, pentru noi, dincolo de emoție era o datorie pentru cei care au înfăptuit Unirea acum 100 de ani”, a declarat premierul Dăncilă la finalul ședinței solemne.
Premierul și-a exprimat dorința de a răspunde strict unor întrebări legate de sărbătoarea de la 1 Decembrie. Aceeași rugăminte pentru jurnaliștii prezenți la eveniment a avut-o și ministrul Justiției, Tudorel Toader: ”Vă rog să fiți de acord, ne aflăm într-un moment solemn, un moment în care particip ca membru al Guvernului, fără a face declarații despre justiție”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]
Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale
PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]
Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță
Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]