Rămâi conectat

Politică Administrație

VIDEO: PNL Alba Iulia vrea ca Alba Iulia, Sebeș, Teiuș, Aiud să formeze un pol de dezvoltare economică

Bogdan Presecan

Publicat

în

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă a PNL Alba Iulia, la care a participat proaspătul președinte al organizației municipale – Florin Roman, directorul ADR Centru – liberalul Simion Crețu, consilierul local Gabriel Pleșa și Adrian Simion, au fost prezentate public demersurile începute de liberali pentru realizarea Polului de dezvoltare economică Alba Iulia, Sebeș, Teiuș, Aiud.

Este vorba despre un proiect ce vizaează formarea unei asocieri, unei conurbații de 105.000 locuitori, care în paralel cu un alt proiect inițiat de liberali și susținut de ministrul Marilor Proiecte Dan Șova, autostrada Sebeș – Turda, care să aducă investiții importante și să creeze noi locuri de muncă în zona în județul Alba.

Potrivit liderilor PNL Alba Iulia, dacă nu se va realiza această asociere, acest proiect între primăriile și consiliile locale din aceste localități, riscăm ca situația economică să devină tot mai dificilă, în timp ce alte orașe din Transilvania, precum Timișoara, Sibiu, Deva, se dezvoltă.

Avantajele acestui staut de pol de dezvoltare economică ar fi, potrivit legislației în vigoare și a președintelui PNL Alba Iulia Florin Roman, realizarea următoarelor obiective:

-canalizare, apă și utilități în toate localitățile asociate în cadrul acestui pol economic

-accesul la servicii de învățământ superior – Universitate

-accesul la servicii sanitare – Clinici medicale

-Cinematograf

-Sală Polinvalentă

-Centru de afaceri

-Gări feroviare

-Gradină Zoolocică, șamd

Liberalii au anunțat că au constituit deja un grup de lucru la nivelul PNL Alba pentru elaborarea conceptului și documentului propriu-zis în ceea ce prvește proiectul, din care deocamdată fac parte:

-vicpreședintele PNL Alba și director general ADR Centru Simion Crețu

-parlamentariii liberali: senatorul Teodor Atanasiu și deputatul Călin Potor

-Florin Roman, președinte PNL Alba Iulia și vicepreședinte Consiliul Județean Alba

-4 consilieri locali liberali: Gabriel Pleșa, Rareș Buglea, Petric, Simone Albani

-șefii departamentelor deparatamentelor de învățământ, educație, cultură, mediu de afaceri din cadrul PNL Alba Iulia.

Florin Roman a precizat faptul că în cursul zilei de astăzi a discutat cu primarii din localitățile enumerate mai sus, mai puțin Alba Iulia, care au fost toți de acord cu propunerea, chiar dacă sunt de la formațiuni politice diferite.

Termenul de finalizare al elaborării documentului acestui proiect este luna iunie a.c, după care urmează adoptarea sa în cadrul PNL Alba, supunerea proiectului dezbaterii publice și politice cu cetățenii din localitățile vizate și partidele din cadrul Consiliului Local Alba Iulia și din cadrul Consiliului Județean Alba. Potrivit liberalilor, va urma apoi partea de promovare a proiectului, în prima parte a anului viitor, ultima etapă reprezentând hotărâri de CL prin care se va face asocierea sau referendum regional în localitățile partenere în acest proiect.

În această etapă se discută despre Alba Iulia, Sebeș, Vințu, Ciugud, Teiuș, Aiud, Galda, Stremț, Cricău, poate Ighiu și Sîntimbru.

Inițiatorii “Polului de dezvoltare economică Alba Iulia, Sebeș, Teiuș, Aiud” susțin că este proiectul tuturor și pentru realizarea sa este nevoie de unitate, iar în acest sens vor purta discuții și negocieri cu toți reprezentanții partidelor politice din județ.

El s-ar putea implementa, dacă se va considera soluția optimă, chiar pe structura Asociației Intercomunitare de dezvoltare Alba (AIDA), o asociație deja existentă, dar care însă nu produce efectele economice pentru care a fost creată.

Liberalii au afirmat că, în cazul în care proiectul va fi compromis din cauza “dohoniei și orgoliilor politice”, ei nu vor renunța la el și vor cere cetățenilor la alegerile locale viitoare să le dea majoritatea în consiliile locale pentru a putea realiza acest demers, această micro-regionalizare aflată la îndemâna administrațiilor locale.

În opinia directorului ADR Centru Simion Crețu, realizarea acestul pol economic în paralele cu construirea autostrăzilor pe raza județului Alba, reprezintă singura șansă de dezvoltare durabilă, de mai bună atragere a fondurilor europene, în fața Clujului, Târgu-Mureș, Sibiului, Timișoarei sau Devei, cel din urmă municipiu fiind foarte avansat în implementarea unui astfel de proiect.

Directorul ADR Centru a prezentat mai multe date foarte îngrijorătoare legate de perspectivele demografice, respectiv economice, ale locuitorilor județului Alba. Astfel, potrivit datelor statistice, județul nostru înregistrează o scădere alarmantă a populației, la nivel național având unul dintre cele mai severe ritmuri de declin demografic, respectiv 12,3 % din anii ‘90 și până acum. (424.000 locuitori în județul Alba în 1990, 327.000 în 2011). Dacă ritmul se va menține, previziunile sunt sumbre – se estimează ca în anul 2050, județul nostru să ajungă la o populație de doar 238.000 de persoane, iar polulația activă va scădea dramatic, find pusă astel în pericol capacitatea de susținere a  sistemului de pensii. O situație de altfel cu care se confruntă întreaga Europă.

Tocmai din aceste motive, susțin liberalii, este imperativă realizarea acestui proiect de creare a polurilor de dezvoltare economică, demografică,  socială, culturală, șamd.



Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament

Ziarul Unirea

Publicat

în

Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea