Sport

VIDEO: Paul Ciucă, Industria Galda, după reunire: „Vrem să repetăm evoluţiile din anii trecuţi, juniorii sunt o problemă”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Paul Ciucă este cel mai longeviv antrenor din Alba, „principalul” Industriei Galda de Jos urmând să înceapă al treilea sezon consecutiv la cârma divizionarei terţe, cea mai bine situată în ediţia trecută, între competitoarele judeţene ce au activat în Liga a 3-a, Seria a 4-a.

Un exemplu de pasiune pentru fotbal, ultima probă fiind această primăvară, când echipa sa a jucat fără a fi plătită, dar s-a aflat până cu două etape înainte de final în calculele luptei pentru promovare, Ciucă şi-a expus intenţiile în ceea ce priveşte parcursul Industriei, principala problemă cu care se confruntă fiind lipsa juniorilor Under 19.

Am reuşit să ne păstrăm nucleul de bază (n.r. – prelungirea contractelor cu Frenţiu, S. Mureşan, G. Goronea, Haiduc) şi ne dorim să continuăm pe linia ultimilor ani, să rămânem la acelaşi nivel, să mulţumim lumea. Va fi o toamnă liniştită din punct de vedere financiar, dar suntem îngrijoraţi de problema juniorilor. Nu avem posibilităţi să-i aducem din altă parte, nu le putem oferi cazare şi masă, iar noi încă nu producem”, a spus Paul Ciucă.

*”Nu facem cadouri, chiar dacă e Unirea Alba Iulia”

Principalul Industriei a abordat şi chestiunea celor doi jucători aflaţi sub contract, Al. Man şi R. David, ce doresc să plece la Unirea Alba Iulia, respectivii fotbalişti neprezentându-se luni la nicio reunire, semn că situaţia rămâne încurcată. “Nu ne opunem, dacă îşi doresc să plece, suntem deschişi la discuţii, iar în cazul unei oferte rezonabile le acordăm actele. Aşa cum a fost corect să plătim pentru Olar, iar Unirea Alba Iulia merita respectiva sumă, aşa trebuie să vină şi ei la negocieri. Nu facem cadouri, chiar dacă este Unirea Alba Iulia”, a concluzionat Paul Ciucă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Atleta Lenuța Constantin (CSU Alba Iulia), dublă campioană națională la Under 20 | Andrei Crașovan (MIca Romă Blaj) – medalie de bronz

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atleta Lenuța Constantin (CSU Alba Iulia), dublă campioană națională la Under 20 | Andrei Crașovan (MIca Romă Blaj) – medalie de bronz la naționalele în sală Lenuța Constantin, sportivă legitimată la CS Universitar Alba Iulia, a devenit dublă campioană națională în cadrul campionatelor Naționale de sală Under 20 de la București. De asemenea, Andrei Crașovan […]

Citește mai mult

Sport

LPS Sebeș, eliminare din Cupa României Under 19, după 0-1 în deplasare cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii

Dan HENEGAR

Publicat

în

LPS Sebeș, eliminare din Cupa României Under 19, după înfrângerea, 0-1 în deplasare, cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii La primul meci din acest an, duminică, 8 martie, LPS Sebeș a pierdut în deplasare, scor 0-1 (0-0), cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în optimile de finală ale Cupei României Under 19, confruntarea care deschide […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Cupa României, optimi de finală: victorii la scor pentru ȘF Valea Frumoasei și Viitorul Sântimbru |  Inter Unirea, eliminare – surpriză!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cupa României, optimi de finală: victorii la scor pentru ȘF Valea Frumoasei și Viitorul Sântimbru |  Inter Unirea, eliminare – surpriză, după înfrângerea de la Câmpeni În optimile de finală ale Cupei României, faza județeană, s-au consemnat victorii la scor pentru Școala de Fotbal Valea Frumoasei (15-0 cu Viitorul Vama Seacă, echipă retrasă din SuperLigă) […]

Citește mai mult