Ştirea zilei

VIDEO | Incident de noaptea minții la Tău-Bistra: Un bărbat a furat un telefon mobil și după ce s-a rătăcit a sunat de pe acesta la 112

Ioana Oprean

Publicat

în

Incident de noaptea minții la Tău-Bistra: Un bărbat a furat un telefon mobil și după ce s-a rătăcit a sunat de pe acesta la 112

Un incident de noaptea minții s-a petrecut joi la Tău-Bistra. Un bărbat a furat un telefon mobil și după ce s-a rătăcit a sunat de pe acesta la 112 pentru a cere ajutor.

Joi, 3 iulie 2025, la ora 12:57, colegii de la Postul de Jandarmi Montan Șugag, aflați în serviciu de menținere a ordinii publice pe trasee montane, au fost informați de către dispeceratul IJJ Alba despre un apel la 112, prin care o persoană, R.S.O., în vârstă de 24 de ani, cu domiciliul în Municipiul Piatra Neamț, anunța că s-a rătăcit în zona lacului de acumulare Tău–Bistra, din comuna Șugag.

În timp ce gestiona apelul, dispecerul jandarmeriei a aflat că, anterior, un bărbat, sesizase tot la numarul de urgență 112 , faptul că un cunoscut  ar fi sustras fratelui său, în vârstă de 12 ani, un telefon mobil. A observat că apelul venea chiar din zona indicată de persoana păgubită și a corelat informațiile, astfel dispecerul a constatat că cel care solicita ajutor era, de fapt, persoana reclamată pentru furt.

Pentru confirmare, acesta l-a contactat telefonic pe N.G.A. și i-a solicitat detalii privind marca telefonului sustras, precum și informații suplimentare despre persoana care ar fi comis fapta. După ce informațiile s-au potrivit, a devenit clar că R.S.O. apelase 112 chiar de pe telefonul furat.

În jurul orei 14:12, jandarmii l-au identificat pe R.S.O. într-o zonă greu accesibilă, aflată într-un versant împădurit, accidentat și izolat, în apropierea lacului de acumulare Tău–Bistra. Zona este cunoscută ca fiind frecventată de o ursoaică cu pui, ceea ce făcea ca prezența oricărei persoane acolo să fie extrem de periculoasă.

În urma controlului corporal efectuat, asupra lui R.S.O. a fost găsit telefonul mobil, valoarea acestuia  fiind de aproximativ 500 de lei.

R.S.O. le-a declarat jandarmilor că a luat telefonul dintr-un autoturism în care acesta se afla la încărcat, după care a plecat pe jos prin pădure. După câteva ore de mers prin teren accidentat, s-a rătăcit și a cerut ajutor apelând 112, chiar de pe telefonul sustras.

Telefonul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate. În cauză au fost întocmite documentele de constatare, urmând ca fapta să fie analizată de instituțiile competente, potrivit legislației în vigoare.

Jandarmeria Alba rămâne alături de comunitate, intervenind prompt în sprijinul cetățenilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători”

Ioana Oprean

Publicat

în

Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători” Primele roșii produse în România în acest an au ajuns și în piețele din Alba Iulia, dar prețul nu este pentru toate buzunarele. Primele roşii româneşti s-au copt […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge”

Ioana Oprean

Publicat

în

CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge” Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au făcut, vineri, 13 martie 2026, un apel urgent către persoanele care pot să doneze sânge din grupa AB negativ. „O pacientă cu […]

Citește mai mult