Ştirea zilei

VIDEO | Ilie Bolojan, desemnat premier de către Nicușor Dan. Şeful statului: Urgența este relansarea economică

Ioana Oprean

Publicat

în

Ilie Bolojan, desemnat premier de către Nicușor Dan. Şeful statului: Urgența este relansarea economică

Nicușor Dan l-a desemnat, astăzi, 20 iunie 2025, premier pe Ilie Bolojan, după ce șeful statului și liderul PNL au ajuns într-un final la un compromis, în urma mai multor discuții în contradictoriu privind pachetul de măsuri fiscale.

„Îl desemnez pe domnul Ilie Bolojan ca premier. Mulțumesc partidelor care vor forma majoritatea guvernamentală pentru toate aceste săptămâni de discuții. Este în interesul României ca guvernul să fie sprijinit de o majoritate solidă și ca în majoritate forțele politice să colaboreze și am încredere că o vor face. A fost o întrebare legitimă a societății de ce au durat discuțiile o lună”, a declarat Nicuşor Dan.

Cei doi au avut o discuţie vineri, la Palatul Cotroceni, în special pe tema TVA, subiect principal de dispută între preşedinte şi liderul PNL.

Surse politice afirmă că, în condiţiile în care Bolojan susţine creşterea TVA, în timp ce Nicuşor Dan nu este de acord cu o astfel de măsură, acesta i-ar fi propus liderului PNL mai multe măsuri fiscale care să ducă la reducerea treptată a deficitului bugetar.

Aceleaşi surse afirmă că Ilie Bolojan ar fi acceptat postul de premier, fără însă a exprima o poziţie clară legată de variantele prezentate de preşedinte. Sursele citate afirmă că o variantă discutată a fost aceea a creşterii TVA pe o perioadă de timp limitată.

Tensiuni la negocierile politice

Tensiunile dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan au generat, în ultimele zile, un blocaj major în privința negocierilor privind formarea noului Guvern. În centrul disputei s-a aflat propunerea de majorare a taxei pe valoare adăugată, o măsură susținută ferm de Bolojan, care considera că o creștere la 21% ar aduce venituri rapide la buget, necesare pentru redresarea deficitului.

Pe de altă parte, președintele României a refuzat să accepte această variantă, invocând angajamentul ferm asumat în campania electorală, prin care a promis că în timpul mandatului său nu va crește TVA-ul. Potrivit unor surse politice, șeful statului și-ar fi exprimat clar opoziția față de această măsură, provocând nemulțumirea liderului PNL. În culise, Bolojan ar fi amenințat chiar cu retragerea susținerii PNL pentru funcția de premier, sugerând varianta unui prim-ministru tehnocrat, mai apropiat de viziunea prezidențială.

Această divergență de poziții a dus la un blocaj temporar în procesul de formare a noului guvern și în definitivarea pachetului de măsuri fiscale. Totuși, potrivit surselor Observator, cei doi lideri au ajuns, vineri, la un compromis care a deblocat negocierile, astfel că liderul PNL va fi propunerea de premier.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]

Citește mai mult