VIDEO: Bogdan Andone: “Alba Iulia merită echipă în Liga1!” Antrenorul din Aiud, comparație între fotbalul din Cipru și România
Antrenorul Bogdan Andone, cel care în luna iulie va deschide o școală de fotbal care-i poartă numele în Aiud, municipiul natal, consideră că Alba Iulia merită să fie reprezentantă fotbalistic la nivel primei scene.
“De când am plecat din zonă, mereu, indiferent unde am activat, am urmărit ce se petrece în fotbalul județean. Îmi pare rău și mi se rupe inima când văd că nu avem o echipă care să ne reprezinte la un nivel de prima scenă”, a spus Bogdan Andone, acesta considerând că Unirea Alba Iulia trebuie să-și propună această performanță, pe baza unei organizări serioase.
“Unirea Alba Iulia, echipa fanion a județului, merită să joace în Liga 1, nu în Liga 2. Cu o organizare bună, cu pașii corespunzători și corecți, se poate, chiar dacă nu se asigură un buget precum la Rapid și FCSB. Într-o bună zi lucrurile se vor regla și în județul nostru. Mă aștept ca în scurt timp Unirea Alba Iulia, echipa stindard a Albei, cu o organizare foarte bună, cu un nivel bine gestionat și lucruri făcute așa cum trebuie, să reușească. Ar fi ceva extraordinar ca promovarea în Liga 2 să se realizeze în 2024, când e Centenarul Unirii. Cu siguranță, cu stabilitate, și, din nou, cu o gestionare corectă a pașilor următori, Unirea Alba Iulia poate promova în Liga 1, chiar dacă acest lucru se va produce în 2-3 ani”, a mai adăugat Bogdan Andone.
*”Mă bucur că sunt într-un fotbal atât de intens”
Tehnicianul din Alba activează din luna februarie în Cipru, preluând-o pe Apollon Limassol (fosta campioană) într-un moment critic. Extrem de iubit de fani, din perioada 2003-2008, când a fost campion în 2006 și căpitan de echipă, Andone a reușit calificarea în play-off și recent a semnat prelungirea contractului până în 2025. Sub comanda sa Apollon a câștigat 10 din cele 13 partide susținute (6 succese, în play-off), terminând pe poziția a 5-a în First Division.
“Am depășit un moment extrem de dificil. Apollon, un club de tradiție, își propune an de an măcar să se califice în cupele europene și să câștige trofee, campionat sau cupă. După încheierea campionatului am pierdut 3 jucători extrem, extrem de importanți. Trebuie să ne întărim lotul, să găsim jucătorii de care avem nevoie pe pozițiile respective, să realizăm transferuri pentru a ne întări, pentru că ne batem cu cluburi cu putere financiară, Aris Limassol, noua campioană, Pafos, APOEL Nicosia, Omonia Nicosia sau Anorthosis, ce au jucători plătiți cu salarii exorbitante. Mă bucur că sunt în Cipru, într-un campionat interesant, cu fotbal intens, pasiune și stadione arhipline în play-off”, a menționat antrenorul din Alba.
*”Financiar, echipele de top din Cipru sunt peste România”
“Echipele din România este greu să se apropie, financiar, de echipele puternice din Cipru. Nivelul celor din «Top 5» este extrem de ridicat, cu jucători ce au calitate. AEK Larnaca a disputat optimi de finală în Conference League, care apoi și-a adjudecat trofeul. La Aris Limassol a jucat, împrumutat de la Fiorentina, atacantul Aleksandr Kokorin, ce avea două milioane de euro anual și sunt jucători la Pafos cu salarii de 70.000-80.000 de euro lunar”, a încheiat tehnicianul din Aiud, care va efectua în Slovenia, cu Apollon Limassol pregătirea centralizată din această vară.
Foto: Apollon Limassol (facebook)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
SuperLiga Alba, etapa a patra: CS Ocna Mureș, lider cu maximum de puncte! Primele victorii pentru Sportul Câmpeni și Scoala de Fotbal Valea Frumoasei
SuperLiga Alba, etapa a patra: CS Ocna Mureș, lider cu maximum de puncte! Primele victorii realizate de Sportul Câmpeni și Scoala de Fotbal Valea Frumoasei Înaintea jocurilor de seniori din weekend, organizate de AJF Alba, s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Ciprian Scrobotă, tânărul de 20 de ani, fost echipier al formației […]
Eșecuri externe pentru CSU Alba Iulia, CIL Blaj și Hidro Mecanica Șugag | Nou-promovata de pe Valea Sebeșului a preluat „lanterna roșie”
Eșecuri externe pentru CSU Alba Iulia, CIL Blaj și Hidro Mecanica Șugag | Nou-promovata de pe Valea Sebeșului a preluat „lanterna roșie”, după etapa a patra Eșecuri externe în etapa a patra din Seria 7 a Ligii 3 pentru CSU Alba Iulia, CIL Blaj și Hidro Mecanica Șugag. Nou-promovata de pe Valea Sebeșului a preluat […]
Metalurgistul Cugir – Timișul Șag 2-0 (2-0)! Cugirenii, lideri – cu maximum de puncte, Philip Pahone – primul gol în Liga 3
Metalurgistul Cugir – Timișul Șag 2-0 (2-0)! Cugirenii, lideri – cu maximum de puncte, Philip Pahone a marcat primul gol în Liga 3 Metalurgistul Cugir are maximum de puncte după 4 runde în Seria 7, echipa „roș-albastră” impunându-se în fața fanilor cu scorul de 2-0 (2-0) în disputa cu Timișul Șag. Citește și: FOTO: Philip Pahone, […]