VIDEO| Au început asfaltările la DC 307, care prin intermediul podului de la Șeușa va scurta distanța dintre Ciugud și Alba Iulia
Au început asfaltările la DC 307, care prin intermediul podului de la Șeușa va scurta distanța dintre Ciugud și Alba Iulia
Asfaltările au început din dreptul rampei podului peste râul Mureș dinspre Șeușa, iar la partea dinspre DJ 107 se lucra la casetarea drumului. În mod cert anul acesta drumul va ajunge la binder, iar dacă vremea va fi bună, în acest an se va da drumul circulației pe noul pod peste râul Mureș de la Șeușa, scurtându-se astfel distanța dintre Ciugud și Alba Iulia.
Reamintim că investiția a fost înghețată o perioadă din lipsa finanțării de la bugetul administrației centrale. Deși podul era realizat, el nu putea fi utilizat întrucât nu erau realizate căile de acces, mai precis drumul comunal 307.
Valoarea totală a investiției este de 13.192.722 de lei fără TVA , iar lucrarea este executată de S.C. Elis Pavaje împreună cu firma subcontractată Dacia Faber SRL. Podul va înlocui practic puntea pietonală de la Șeușa. În cadrul aceluiași contract este prevăzută și modernizarea unor drumuri de acces în comuna Ciugud. Construirea podului și drumurilor de acces în comuna Ciugud va duce, în primul rând, la crearea unei rute facile de transport către municipiul Alba Iulia și către principala rută de transport terestru, dar vor constribui de asemenea și la creșterea mobilității locuitorilor din zonă, îmbunătățirea condițiilor de transport pentru bunuri și persoane, condiții sociale normale pentru locuitorii comunităților locale etc.
Drumul comunal DC 307 va avea două sectoare. Primul segment va avea o lungime de 1192 metri, cu partea carosabilă de 5.5 metri și acostamente de 2 x 0.75 metri, iar al doilea segment va fi de 454 de metri lungime, cu partea carosabilă de 5.5 metri și acostamente de 2 x 0.75 metri.
În structura rutieră a drumului comunal sunt prevăzuți 7 cm de nisip, balast de 30 cm, o fundație din piatră spartă de 20 cm, beton asfaltic BA 22,4 – 5 cm și beton asfaltic BA 16-4 cm.
Există șanse reale ca lucrările să fie finalizate până la sfârșitul anului, scurtând astfel distanța dintre Alba Iulia și Ciugud, mai ales pentru locuitori satului Șeușa.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT”
Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT” Sâmbătă, 14 martie 2026, studenții din mai multe centre universitare din România au organizat proteste coordonate la nivel național. Acțiunea a fost inițiată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). La […]
FOTO | Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026
Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026 Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, continuă să impresioneze prin performanțele sale. Andra a participat la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” […]
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]