Sport

VIDEO: Adina Salaoru, căpitanul echipei Volei Alba Blaj: „Ne doream foarte mult revanşa. Le mulţumim suporterilor, care au fost fantastici”

Tudor Stan

Publicat

în

Una dintre cele mai bune jucătoare în partida retur a 16-imilor Cupei CEV, câştigată ieri la Sibiu de Volei Alba Blaj Volei Alba Blaj-Volley Koniz47cu 3-0 în faţa formaţiei din Elveţia, Volley Koniz, Adina Salaoru s-a decalrat extrem de mulţumită de jocul său şi al colegelor sale şi a ţinut să îi felicite pe fanii prezenţi în număr foarte mare la acest meci pentru toată susţinerea lor, care s-a întins pe întreaga durată a partidei.

Adina Salaoru a reuşit alături de Volei Alba Blaj să îşi învingă antrenorul de la naţională, pe Guillermo Gallardo, tehnicianul echipei Volley Koniz. Căpitanul trupei din „Mica Romă” şi-a condus exemplar coechipierele în teren, iar bucuria victoriei de ieri a fost simţită în toată sala. “A fost o partidă dificilă pentru care ne-am pregătit foarte mult şi ne-am dorit revanşa. Nu mă aşteptam să vină atât de multă lume să ne susţină, însă publicul a fost minunat şi ţin să le mulţumesc în numele echipei”, a afirmat Adina Salaoru imediat după încheierea partidei de aseară. Întreaga declaraţie o puteţi urmări în video-ul postat mai jos.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, start lansat în primăvară în Campionatele Under 19 și Under 17

Dan HENEGAR

Publicat

în

Conjudețenele LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, start lansat în primăvară în Campionatele Under 19 și Under 17 LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia au înregistrat rezultate pozitive în primele partide din acest an din cadrul Campionatelor Naționale Under 19 și Under 17 organizate de Federația Română de Fotbal. Citește și: LPS Sebeș, eliminare […]

Citește mai mult

Sport

Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, calificare la turneul semifinal II al Campionatului Under 13

Dan HENEGAR

Publicat

în

Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, calificare la turneul semifinal II al Campionatului Under 13, minivolei feminin Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, reprezentantele Albei, s-au calificat în turneul semifinal II al campionatului Under 13, minivolei feminin, ajungând între primele 16 echipe din țară la cea mai mic nivel competițional. Citește […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia

Ioana Oprean

Publicat

în

Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia. Cei doi se întorc de la Novo […]

Citește mai mult