Curier Județean

VIDEO | 20 de membri ai Uniunii Sindicale Spiru Haret Alba, singurii din județ care participă la protestul din fața Parlamentului. Mesajul liderului sindical

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de membri ai Uniunii Sindicale Spiru Haret Alba, singurii din județ care participă la protestul din fața Parlamentului. Mesajul liderului sindical

Uniunea Sindicală Spiru Haret Alba este singurul sindicat din județ care a participat cu 20 de membri la acțiunea de protest de luni, 7 iulie 2025. Sindicaliștii din Educație protestează exprimându-și nemulțumirea față de deciziile recente ale Guvernului. Protestul are loc în fața Parlamentului, deoarece acolo urmează să fie angajată răspunderea executivului pentru noul pachet fiscal.

„Protestul de luni este la Parlament, având în vedere că Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament. Este firesc să fim în faţa Parlamentului luni. Era programat protestul la Guvern. Avem aprobare şi pentru Parlament. Am fost prevăzători”, a declarat Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

Acesta a avertizat că, în contextul actual, deschiderea anului școlar din 8 septembrie 2025 ar putea avea loc în stradă, ca formă de protest, în București și în marile orașe din țară.

În acest sens, Marius Nistor, liderul sindical al Federației Sindicatelor din Educației „Spiru Haret”, a transmis un mesaj colegilor:

Mă adresez dumneavoastră nu atât în calitate de lider, cât, mai ales, de profesor și coleg.

Astăzi în Parlamentul României Guvernul își va asuma răspunderea pe proiectul Legii austerității – o lege care va lovi puternic în învățământul preuniversitar.

Un Guvern „traumatizat” de educație încearcă să își ia revanșa pentru acțiunile noastre din 2023.

Contribuția educației la reducerea deficitului bugetar este cea mai mare – 0,21% din PIB – deși nu noi suntem cei care l-am generat.

Guvernul este incapabil să ia măsuri care să conducă la reglementarea eliminării pensiilor speciale, la reducerea subvențiilor partidelor, la eliminarea în mod real a sinecurilor și beneficiilor nesimțite. DAR, crește norma de predare, efectivele de elevi la clasă, scade degrevările directorilor și inspectorilor, scade valoarea plății cu ora, scade numărul de unități de învățământ cu personalitate juridică, desființând școlile din zonele izolate și nu numai.

Și, de parcă nu era de ajuns, toate articolele din Legea învățământului preuniversitar care erau prorogate urmează să fie și abrogate.

Ei nu au nevoie de program gen „Școala după Școală”, de o „Masă sănătoasă”, de consilieri școlari în fiecare unitate de învățământ, de personal didactic de sprijin pentru clasele unde există elevi cu CES, de finanțare suplimentară pentru școlile izolate și de un buget de 15% din cheltuielile bugetului general consolidat.

Guvernul nu are nevoie de un sistem de educație puternic și nici de o societate educată. Guvernanții au nevoie de oameni care să poată fi ușor speriați și manipulați.

Într-un dispreț total față de lege, Guvernul și Ministerul Educației cer deja directorilor să refacă încadrările și rețeaua școlară, chiar dacă mișcarea de personal a început de luni bune și posturile pentru concursul de titularizare au fost afișate.

În această situație, dacă sunteți nemulțumiți, fac următorul apel:

Doamnelor și domnilor inspectori și directori, dacă vreți să demonstrați că nu pe criterii politice ați ocupat aceste funcții și că, mai presus de funcție contează interesul școlii, refuzați refacerea încadrărilor și – chiar dacă, ironic, premierul a declarat că nu crede în demisiile dumneavoastră – arătați că onoarea dumneavoastră este mai presus de bășcălia lui politică!

Doamnelor și domnilor colege și colegi, Guvernul și partidele bine finanțate de la bugetul de stat au început o campanie împotriva noastră. Guvernul îndeamnă la ură și dezbinare în societate, dar și între noi. Guvernul cultivă neîncrederea pentru că știe că doar așa poate să ne domine. Când Guvernul taie veniturile salariaților din educație, dar scutește păcănelele, nu ai decât o singură soluție: libertatea de exprimare.

Dați dovadă de unitate și solidaritate! Participați la acțiunile de protest organizate de sindicate! Nu vă lăsați manipulați de cei plătiți de partidele politice pentru așa ceva! Refuză să accepți măsurile aberante, fără nicio fundamentare, care vor duce învățământul în colaps!

Dragi colegi personal didactic auxiliar și administrativ, Guvernul nu lovește doar în profesori, ci și în dumneavoastră. Sunt măsuri care ne vor afecta puternic pe toți. Veniți alături de noi la proteste!

Dragi elevi și părinți, aceste măsuri vă vor afecta direct și pe voi: burse tăiate, școli desființate, efective la clasă mărite! Fiți solidari cu noi!

Educația nu este un lux. Este un drept și o necesitate!

Doar prin UNITATE și SOLIDARITATE îi putem învinge pe autorii politicii anti-educaționale și de austeritate aberante.

Uniți suntem puternici! Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Când va avea loc „Înmormântarea Fărșangului” 2026, la Rimetea: Tradiţia populară, veche de mai bine de 300 de ani, păstrată și acum în localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Când va avea loc „Înmormântarea Fărșangului” 2026, la Rimetea: Tradiţia populară, veche de mai bine de 300 de ani, păstrată și acum în localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori În fiecare an, la sfârșitul lunii februarie sau la începutul lui martie, localnicii din Rimetea (judeţul Alba) sărbătoresc „Înmormântarea Fărşangului”, un obicei popular […]

Citește mai mult

Curier Județean

Criminalitatea stradală în Alba, în 2025: Cele mai multe furturi au ca țintă autoturismele și buzunarele oamenilor. Peste 1.500 de acțiuni au vizat prevenirea consumului de droguri

Bogdan Ilea

Publicat

în

Criminalitatea stradală în Alba, în 2025: Cele mai multe furturi au ca țintă autoturismele și buzunarele oamenilor. Peste 1.500 de acțiuni au vizat prevenirea consumului de droguri În anul 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a raportat scăderi importante ale criminalității, în special în zona infracțiunilor stradale, care au fost cu 12,6% mai puține față […]

Citește mai mult

Curier Județean

Alcoolul și viteza, principalele probleme pe șoselele din Alba, în 2025: Polițiștii au dat peste 30.000 de sancțiuni și 624 de infracțiuni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Alcoolul și viteza, principalele probleme pe șoselele din Alba, în 2025: Polițiștii au dat peste 30.000 de sancțiuni și 624 de infracțiuni În anul 2025, polițiștii rutieri din județul Alba au constatat 624 de infracțiuni la regimul rutier, cele mai multe fiind pentru conducere sub influența alcoolului (141 de fapte), urmate de conducerea fără permis […]

Citește mai mult