Victor Ponta este, în același timp, pentru și împotriva proiectului de exploatare a aurului de la Roşia Montană
Aseară, în cadul unei emisiuni la o televiziune națională, premierul Victor Ponta a făcut o declarație în legătură cu proiectul Roșia Montană, menită să mulțumească și în același timp să nemulțumească deopotrivă pe cei care susțin începerea exploatării dar și pe opozanții proiectului.
Șeful Executivului a declarat că în calitate de deputat va vota împotriva proiectului de lege care va fi iniţiat referitor la exploatarea aurului de la Roşia Montană, dar în calitatea sa de prim-ministru trebuie să atragă investiţii în România din toată lumea.
„O să fiu sincer şi o să vă spun că eu, ca deputat, o să votez împotrivă, dar pe de altă parte, ca prim ministru, nu am dreptul… (…) acum ştiu mult mai bine ce am de făcut: (…) în primul rând să fac o administraţie necoruptă şi mai performantă şi în al doilea rând să deschid România pentru tot ce înseamnă investiţii din toată lumea, fie că vorbim de energie. De Roşia Montană, sigur, s-a vorbit mai mult, pentru că e un proiect cunoscut, dar eu vreau să promovăm legea minelor. (…)Am reuşit să iau o decizie (în privinţa exploatării aurului de la Roşia Montana, n.r.) care presupune următorii paşi: în primul rând se finalizează studiile de mediu şi necesitatea investiţiilor pentru ca orice se întâmplă acolo să existe toate garanţiile de mediu, în al doilea rând se finalizează negocierea cu investitorul pentru că erau nişte condiţii de participare a statului român şi de redevenţă inacceptabile”, a spus primul ministru, la B1Tv, citat de AGERPRES.
Premierul a mai precizat că Guvernul nu va lua nicio decizie referitor la acest proiect, ci va strânge la un loc toate investiţiile care să ofere garanţiile de mediu, oferta cea mai bună privind redevenţa şi participarea statului român, iar apoi se va realiza un proiect de lege care va fi supus dezbaterii Parlamentului. „Dacă îl aprobă bine, dacă îl respinge… la fel de bine. Dar măcar nu mai stăm de 11 ani şi eventual să ne şi dea în judecată cei de acolo”, a adăugat Ponta. AGERPRES
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Salariile din sistemul medical nu vor mai crește egal. Alexandru Rogobete: „Plata se va face în funcţie de performanţă”
Salariile din sistemul medical nu vor mai crește egal. Alexandru Rogobete: „Plata se va face în funcţie de performanţă” Alexandru Rogobete a anunțat că a pregătit o nouă reformă care schimbă salarizarea și tarifarea gărzilor, iar plata se va face în funcție de performanță și că, atât timp cât el este ministru al Sănătății, nu […]
Ministrul Muncii: „Cifrele nu mint, indemnizația pentru copiii cu handicap mediu este 80 de lei, trebuie să o mărim”
Ministrul Muncii: „Cifrele nu mint, indemnizația pentru copiii cu handicap mediu este 80 de lei, trebuie să o mărim” Ministrul Muncii, Florin Manole, i-a acuzat de „eroare de logică” pe cei care susțin că o persoană nu vrea să muncească pentru că primește un beneficiu social, acesta fiind un atac indirect la colegii din coaliția […]
Bugetul programului pentru creșterea natalității în România se dublează în 2026: Câte cupluri vor beneficia
Bugetul programului pentru creșterea natalității în România se dublează în 2026: Câte cupluri vor beneficia Programul FIV (pentru creșeterea natalității) va beneficia de un buget dublu în acest an, față de anul 2025, a anunțat marți, 3 februarie 2026, ministrul Muncii, Florin Manole. Ministrul Muncii a spus că programul social de interes național de susținere […]