Politică Administrație

Victor Negrescu, scrisoare pentru oficialii CE după afirmațiile discriminatorii la adresa României făcute de Francois Fillon

Dragoş Suciu

Publicat

în

victor negrescuVicepreședintele PSD Alba, europarlamentarul Victor Negrescu a transmis un apel oficialilor Comisiei Europene, prin intermediul căreia solicită o poziție oficială în legătură cu afirmațiile discriminatorii ale fostului premier francez, Francois Fillon, care a declarat că România nu trebuie să fie acceptată în Schengen.

Mai jos, puteți găsi textul integral al scrisorii trimise de eurodeputatul Victor Negrescu.

Stimați domni,

În calitate de reprezentant al României în cadrul Parlamentului European, din partea grupului social-democrat, vă adresez această scrisoare pentru a vă aduce la cunoștință o declarație inacceptabilă făcută recent de către politicianul francez Francois Fillon, actual deputat în Parlamentul Franței și fost prim-ministru al acestui stat.

Această poziție recentă a fostului premier francez, Francois Fillon, potrivit căreia României nu trebuie să i se permită accesul în spațiul Schengen deoarece reprezintă sursa unui flux masiv de migranți, este împotriva principiilor fundamentale ale Uniunii Europene și vine în contradicție cu dreptul câștigat al României de a adera la spațiul Schengen.

Mai mult decât atât, domnul Francois Fillon a sugerat că trebuie evitată aderarea României la Schengen pe motiv că de aici merg cei mai mulți romi în Franța, ceea ce arată că poziția fostului prim-ministru capătă deja o tentă extremistă.

Vă invit, pe această cale, în calitatea dumneavoastră de oficiali ai Comisiei Europene, să reafirmați principiul egalității între toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, precum și nevoia respectării dreptului la liberă circulație și a tuturor acordurilor convenite în interiorul spațiului comunitar, dezavuând public aceste afirmații ale deputatului francez Francois Fillon.

România merită să fie parte a zonei de liberă circulație în Europa fiindcă îndeplinește toate criteriile Schengen, fapt confirmat de evaluările obiective de până acum. Singurele impedimente țin de voința politică, iar astfel de afirmații făcute la nivel înalt într-un stat membru amplifică aceste impedimente, sunt profund incorecte și discriminatorii și nu fac decât să încurajeze discursul extremist, cu care se confruntă UE în acest moment și care trebuie stopat cu orice preț.

Aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen reprezintă un drept și nu un privilegiu. Dacă dorim o reală dezvoltare socio-economică a Europei, dacă dorim o coeziune mai puternică, trebuie ca toate cele 28 de state membre să fie tratate în mod egal, nu discriminate. Tocmai de aceea, o poziție publică din partea dumneavoastră vis-a-vis de această declarație a domnului Fillon ar fi extrem de binevenită și apreciată și ar reprezenta, în același timp, un puternic semnal în sensul respectării principiilor Uniunii Europene.

Cu stimă,

Victor Negrescu

Europarlamentar din partea Partidului Social Democrat din România

Biroul de Presă PSD


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult