VESTE BUNĂ PENTRU ROMÂNII care lucrează în străinătate: Președintele CE cere introducerea SALARIULUI MINIM în toată Uniunea Europeană
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pledat luni pentru introducerea unui „salariu social minim” mai întâi în zona euro, apoi în toate ţările Uniunii Europene.
„Cred că trebuie peste tot în Europa, în toate ţările membre, începând cu zona euro, un salariu social minim. Orice muncă merită un salariu”, a declarat preşedintele executivului european, în cursul unei conferinţe organizate la Bruxelles cu privire la drepturile sociale.
„Orice muncă ar fi, trebuie un salariu minim în fiecare ţară din UE (…) Acelaşi lucru şi pentru venitul minim de inserţie sau venitul minim garantat”, a adăugat el.
„Există în Europa un prag al demnităţii care trebuie respectat. Acest venit minim nu trebuie să fie acelaşi în toate ţările noastre. Ar fi aberant să revendici aşa ceva”, a recunoscut el.
Cu toate acestea, „să avem în toate legislaţiile naţionale un salariu social minim şi un venit minim garantat îmi pare a fi complementul dimensiunii sociale a Europei”, a subliniat Jean-Claude Juncker.
În opinia fostului premier luxemburghez, care a fost şi ministru de finanţe şi al muncii în Mare Ducat, acest salariu minim nu ar trebui să meargă „în contrasens cu toate consideraţiile care gravitează în jurul competitivităţii”, o modalitate de a răspund temerilor întreprinderilor mici şi mijlocii.
Salariul minim, care există de multă vreme în Franţa, a fost generalizat în Germania abia la 1 ianuarie 2015. Prima economie a zonei euro dispunea până atunci de salarii minime, negociate în acordurile pe ramură, care nu acopereau neapărat toate meseriile.
Comisia Europeană intenţionează să prezinte în martie propuneri pentru un nou soclu european al drepturilor sociale. Pe de altă parte, Jean-Claude Juncker a anunţat că va organiza un summit social pentru locuri de muncă şi o creştere economică echitabilă împreună cu premierul Suediei, Stefan Lofven, pe 17 noiembrie, la Goteborg.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Călin Georgescu, refuz de a răspunde la întrebarea „din ce trăiește”: „Dumnezeu ne ține pe toți”. Spune că ar candida din nou la președinție: ”Pentru moșii și strămoșii mei”
Călin Georgescu, refuz de a răspunde la întrebarea „din ce trăiește”: „Dumnezeu ne ține pe toți”. Spune că ar candida din nou la președinție: ”Pentru moșii și strămoșii mei” Călin Georgescu, fostul candidat la președinție, a refuzat să dea un răspuns concret despre sursele sale de venit în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV, catalogând […]
16 martie: 2020: Șase ani de la ziua când România a intrat în stare de urgență. Ce a urmat în pandemia de COVID-19
16 martie: 2020: Șase ani de la ziua când România a intrat în stare de urgență. Ce a urmat Data de 16 martie 2020 rămâne în memoria colectivă drept un moment care a schimbat viața cotidiană a românilor. În urmă cu șase ani, președintele Klaus Iohannis semna actul oficial prin care România intra, pentru prima […]
VIDEO | Românca Natalie Musteață, câștigătoare la Oscar 2026: „Two People Exchanging Saliva”, producția care i-a adus râvnitul premiu
Românca Natalie Musteață, câștigătoare la Oscar 2026: „Two People Exchanging Saliva”, producția care i-a adus râvnitul premiu Cineasta de origine română Natalie Musteață a obținut, duminică seara, Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj live-action, în cadrul unei gale marcate de succesul marilor producții hollywoodiene „One Battle After Another” și „Sinners”. Într-o situație extrem de […]