Societate

Verificarea stării coşurilor de fum şi a canalelor de evacuare a gazelor arse salvează vieţi omeneşti

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    În ultima săptămână, în România, patru persoane au decedat, iar alte zece – dintre care nouă copii – au fost la un pas de a-şi pierde viaţa. Cauza acestor evenimente nefericite a fost intoxicaţia cu monoxid de carbon provocată de evacuarea necorespunzătoare a gazelor arse urmare a obturării canalelor de evacuare sau a folosirii unor tuburi de evacuare găurite. Utilizarea unor aparate alimentate cu gaze naturale neconforme din punct de vedere tehnic sau montate ilegal poate duce la evenimente extrem de grave, soldate de cele mai multe ori cu pierderi de vieţi omeneşti. Racordarea necorespunzătoare la coşurile de evacuare a gazelor arse sau la coşuri neetanşe, înfundate sau cu deficienţe de construire reprezintă alte pericole ce nu trebuie ignorate.
Cazurile înregistrate în ultima săptămână completează bilanţul nefericit al ultimilor doi ani, când nu mai puţin de 34 de persoane au decedat iar alte 113 s-au aflat la un pas de moarte ca urmare a intoxicării cu monoxid de carbon. Aceste situaţii extrem de grave ar trebuie să responsabilizeze fiecare consumator să se asigure că aparatele alimentate cu gaze naturale funcţionează corespunzător, respectă condiţiile legale, iar sistemele de evacuare a gazelor arse sunt etanşe şi au tirajul necesar. Pentru a evita astfel de evenimente, consumatorii de gaze trebuie să se asigure periodic, prin firme şi personal autorizat, de funcţionarea corespunzătoare a aparatelor pe care le utilizează, precum şi a canalelor de evacuare a gazelor arse. De aceea, înainte de începerea sezonului rece, fiecare consumator de gaze trebuie să solicite firmelor şi personalului autorizat curăţarea coşurilor de fum şi a canalelor de ventilare.
Ca o măsură suplimentară, consumatorii îşi pot monta detectoare de monoxid de carbon, care să sesizeze prezenţa gazelor arse. Astfel, în cazul în care în încăpere se acumulează monoxid de carbon, detectorul va sesiza imediat acest lucru şi va emite un semnal sonor. La apariţia acestui semnal acustic, se vor închide aparatele aflate în funcţiune, se va aerisi încăperea şi se va solicita intervenţia E.ON Gaz Distribuţie.
Montarea unui detector de gaze arse nu presupune intervenţia în instalaţia de gaz, motiv pentru care nu sunt necesare alte costuri suplimentare (de proiectare, avizare, recepţie sau punere în funcţiune).
Reamintim că numerele de urgenţă ale E.ON Gaz Distribuţie sunt următoarele:  0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie) sau 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă).(Departament Comunicare Corporatistă E.ON România)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

Ziua mondială a teatrului, marcată la data de 27 Martie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ziua mondială a teatrului, marcată la data de 27 Martie Artiştii şi publicul din toată lumea celebrează la data de 27 martie, Ziua mondială a teatrului. Aniversată în fiecare an , a fost instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), iar din 1962, a devenit un eveniment anual, organizat de centrele ITI şi […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

27 martie 1918: UNIREA Basarabiei cu România, prima provincie care s-a reîntregit în hotarele româneşti

Bogdan Ilea

Publicat

în

27 martie 1918: UNIREA Basarabiei cu România, prima provincie care s-a reîntregit în hotarele româneşti Basarabia a fost prima provincie care s-a reîntregit în hotarele româneşti, la data de 27 martie 1918. Unirea a survenit pe fondul dezmembrării Imperiului Rus, odată cu proclamarea principiului autodeterminării, până la despărţirea de imperiul multinaţional în care provincia româneasca […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 27 martie – 2 aprilie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 27 martie – 2 aprilie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Ready or Not 2: Here I Come / Scapă cine poate 2 Avanpremiera Regia: Matt Bettinelli-Olpin, Tyler Gillett Cu: Shawn Hatosy, Samara Weaving, Sarah Michelle Gellar, Kevin Durand, Elijah Wood Gen […]

Citește mai mult