Actualitate

Vaccinarea antigripală începe în septembrie: Specialiștii speră să evite suprapunerea celor două infecţii – gripă şi Covid 19

Ioana Oprean

Publicat

în

În acest an, vaccinarea antigripală începe luna viitoare şi nu în octombrie, aşa cum se întampla în anii precedenţi. Autorităţile şi specialiştii speră ca astfel să evite suprapunerea celor două infecţii – gripă şi Covid 19.

Petrecerea Divorțaților

Ministerul Sănătății, a comandat și va distribui persoanelor vulnerabile un număr dublu de doze de vaccin față de anul trecut. Se estimează că în sezonul rece, gripă suprapusă peste Covid-19 ar putea bloca secțiile de terapie intensivă.

Trei milioane de doze de vaccin antigripal vor pleca de la jumătatea lunii septembrie spre medicii de familie şi personalul medical din spitale.

Dr. Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: „Anul acesta, lucrurile se desfăşoară altfel în privinţa vaccinării antigripale. La Ministrul Sănătăţi am identificat persoanele la risc. Până acum, acest proces de identificare începea în luna august, la finalul verii, noi am finalizat acet proces. Fiecare medic de familie declară câte doze, câţi pacienţi la risc are fiecare”.

Prin medicul de familie, ar trebuie să primească vaccin antigripal grupele de risc: femeile gravide, copiii mai mici de 5 ani, persoanele cu boli cronice şi cele trecute de 65 de ani. Medicii de familie sunt sceptici, însă, că vor exista doze suficiente.

Dr. Rodica Tănăsescu, Asociaţia Medicilor de Familie: „Acele doze nu sunt şi n-au fost niciodată în istorie suficiente. De exemplu, am pe lista mea aproximativ 1.300 de pacienţi care sunt la risc. Niciodată nu am primit mai mult de 150 de doze”.
Reporter: „Dacă nu v-au ajuns aceste doze, cum aţi ales dumneavoastră?”
Dr. Rodica Tănăsescu: „Pur şi simplu, când au venit dozele, primii 120 de pacienţi care au intrat în cabinet au beneficiat de vaccin. Primul venit, primul ajutat”.

Dacă nu vă aflaţi în grupele de risc, ar trebui să vă vaccinaţi antigripal în septembrie, imediat ce serul apare în farmacii. Cel puţin 14 zile durează până apar anticorpi.

Infecţia gripală şi Covid-19 se transmit identic. Din această cauză, se pot suprapune uşor. Situaţia, numită Covid-flu, poate afecta sever plămânii şi sistemul imunitar. Odată cu sezonul gripal, dacă aveţi simptome, veţi fi testaţi în primul rând pentru Covid-19.

Dr. Brânduşa Petrutescu, medic imunolog: „Din păcate, pe baza simptomatologiei clinice, e imposibil de diferenţiat. Singurul care face diferenţa este testul, şi pentru gripă şi pentru coronavirus. În recipiente diferite se amplifica prin PCR. Da, sunt kituri diferite, dar ne dau informaţii”.

Însă testarea durează cel puţin 24 de ore. De săptămâna viitoare, în Marea Britanie, vor fi distribuite în spitale şi centrele de îngrijire teste noi, care pot detecta atât virusul gripal, cât şi Sars-Cov-2 în doar 90 de minute.

La noi, Ministerul Sănătății ia in calcul să cumpere și acest tip de teste.

„Reporter: Vă gândiți cumva să îl aduceți și pe acesta aici?
Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății: Da, se evaluează și această posibilitate. Oricum România ca stat membru al Uniunii Europene a fost întodeauna la masa Comisiei Europene și am obținut întotdeauna și medicația necesară, dar și ultimele descoperiri.”

În primăvară, pentru prima dată în România, a existat pe piaţă şi varianta spray a vaccinului antigripal, folosită mai ales pentru copii. Vaccinul – spray ori injectabil este recomandat oricărei persoane, începând cu 6 luni de viaţă. Până la această vârstă, bebeluşii primesc anticorpi de la mama care alăptează, dacă aceasta a fost imunizată.

Sursa: stirileprotv.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Proiect de lege, discutat în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Proiect de lege, discutat în Parlament Șoferii din România care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în 2026: Cum poate fi dovedită vechimea dacă lipsește carnetul de muncă

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în 2026: Cum poate fi dovedită vechimea dacă lipsește carnetul de muncă Carnetul de muncă a dispărut, firma s-a desființat, iar anii lucrați par să se fi pierdut în arhive. Există însă soluții legale pentru reconstituirea vechimii și recuperarea dovezilor necesare la pensionare. Pentru mulți români care se apropie de pensionare, lipsa carnetului de […]

Citește mai mult

Actualitate

Nume derivate din Dumitru care se sărbătoresc de Sfântul Dumitru 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Nume derivate din Dumitru care se sărbătoresc de Sfântul Dumitru 2026 Sfântul Dumitru se sărbătoreşte pe 26 şi 27 octombrie, zi în care mulţi români îşi serbează onomastica. Creştinii îl cinstesc pe Sfântul Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, dar și pe Sf Dimitrie cel Nou. De Sfântul Dumitru, 331.485 de români îţi serbează ziua de […]

Citește mai mult