Un tânăr din Câmpeni a fost sancţionat cu amendă în valoare de 3000 de lei după ce a vrut să-și ”salveze” prietenul din mâinile jandarmilor
În timp ce se afla în misiune de patrulare în sistem integrat, joi, 27 august 2015, în jurul orei 3.00, un echipaj mixt de ordine şi siguranţă publică, format dintr-un poliţist şi doi jandarmi, a observat în faţa unui local situat pe strada Libertăţii din oraşul Câmpeni o persoană care se manifesta foarte zgomotos.
”Având în vedere ora la care se întâmpla aceasta şi că în apropiere se află blocuri de locuinţe, persoana respectivă a fost interpelată, i s-a expus fapta contravenţională pe care o săvârşise şi i-au fost solicitate date în vederea stabilirii identităţii”, spune Cosmin Jurcoveț, reprezentantul IJJ Alba.
Este vorba de un tânăr care părea sub influenţa alcoolului şi nu oferit informaţii coerente privind datele personale, drept pentru care a fost invitat la sediul poliţiei pentru confirmarea identităţii. Pe timpul deplasării, un alt tânăr şi-a făcut apariţia şi a încercat să împiedice echipajul mixt de ordine publică să ia măsuri legale privind legitimarea şi conducerea celui pe care îl numea prietenul său, la sediul poliţiei. A fost identificat ca fiind Dorin C. (21 de ani), domiciliat în Câmpeni şi a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3000 lei. La rândul său, cel care a tulburat liniştea publică şi a refuzat să ofere date în vederea stabilirii identităţii, un localnic, D.T. (20 de ani), a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 1000 lei.
”Pentru prevenirea acestor fapte atragem atenţia că, potrivit prevederilor legale, tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 200 şi 1000 de lei. De asemenea, constituie tot contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 3000 şi 6000 de lei fapta de împiedicare, sub orice formă, a organelor însărcinate cu menţinerea ordinii publice de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliţiei ori al altui organ de stat sau de a lua măsurile necesare pentru menţinerea ori restabilirea ordinii publice”, precizează purtătorul de cuvânt al IJJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Protest în Alba Iulia, zona Stadion: Câteva zeci de oameni s-au adunat să protesteze împotriva măsurilor și taxelor impuse de Guvern: ,,Își bat joc de noi, poporul român”
Protest în Alba, zona Stadion: Câteva zeci de oameni s-au adunat să protesteze împotriva măsurilor și taxelor impuse de Guvern: ,,Își bat joc de noi, poporul român” Aproximativ 30 de oameni s-au adunat în zona Stadion, din Alba Iulia, pentru a protesta împotriva Guvernului Bolojan și a măsurilor fiscale impuse de aceștia, astăzi, 12 februarie […]
Șoferiță de 38 de ani, din Bistra, prinsă ,,beată mangă” la volan, pe DN 75: Avea o alcoolemie de 0,99 mg/l și este cercetată de polițiști
Șoferiță de 38 de ani, din Bistra, prinsă ,,beată mangă” la volan, pe DN 75: Avea o alcoolemie de 0,99 mg/l și este cercetată de polițiști O șoferiță de 38 de ani, din Bistra, a fost prinsă ,,beată mangă” la volan, pe DN 75. Femeia avea o alcoolemie de 0,99 mg/l și este cercetată de […]
ACCIDENT la Fărău: Un bărbat ,,mort de beat” a intrat cu mașina într-un gard din beton. Nu deține nici permis de conducere și s-a ales cu dosar penal
ACCIDENT la Fărău: Un bărbat ,,mort de beat” a intrat cu mașina într-un gard din beton. Nu deține nici permis de conducere și s-a ales cu dosar penal Un accident rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21.00, la Fărău. Un localnic, ,,mort de beat”, a intrat cu mașina într-un gard din beton. […]