Un nou supermarket Lidl, la Alba Iulia. Unde va fi construit. Kaufland testează piaţa pentru a doua investiţie în oraş
În ședința din 26 februarie, consilierii locali din Alba Iulia, au aprobat, documentația PUD ”Construire magazin comercial LIDL, realizare accese și împrejmuire.
Documentaţia propune realizarea unui magazin comercial „LIDL” în suprafaţa de 1.800 mp, precum și amenajarea unui număr de 114-115 parcaje aferente, pe un teren privat cu suprafața de 7803 mp, situat pe str. Calea Moților, la nr. 166.
Accesul auto și pietonal se va realizeaza din B-dul Revoluţiei, str. Alcalla de Henares și Calea Moţilor. Parcajele se vor amenaja în incinta proprie.
Construcţiile se vor branşa la toate utilitățile existente în zonă.
În şedinţa Comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică și în şedinţa Comisiei tehnice de urbanism, ambele din data de 14.02.2019, PUD-ul a primit aviz favorabil, cu condiţia prezentării documentaţiei care atesta parcurgerea etapei de informare și consultare a publicului, până la aprobare.
În documentație se precizează că terenul este inclus în listele monumentelor istorice sau în zona de protecţie a acestora ca sit arheologic de categoria A – Aşezare civilă din preajma castrului roman (canabae) Municipium Septimium Apulense – Praetorium Consularis.
Reamintim că primul magazin LIDL din Alba Iulia s-a deschis în 2013 și este situat pe strada Lalelelor, iar în în luna septembrie 2018, Consiliul Local a aprobat construirea celui de-al doilea supermarket al firmei, în centrul municipiului Alba Iulia, în zona Pieței Sifor. Aici construcția va avea două etaje, și un număr minim de 100 locuri de parcare. Potrivit documentației, la parterul construcției va funcționa magazinul propriu-zis, iar etajele vor fi ”populate” cu birouri, discounterul german Lidl urmând a-și muta aici activitatea regională.
În Alba Iulia mai funcţionează două supermarketuri Penny, unul marca Kaufland şi trei magazine Profi. De asemenea, surse neoficiale susţin faptul că reprezentanţii companiei Kaufland testează piaţa pentru a construi un al doilea supermarket la Alba Iulia. Populaţia municipiului Alba Iulia este de circa 65.000 de persoane.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Elevii Liceului Tehnologic Sebeș s-au remarcat la etapa județeană a olimpiadelor școlare: Rezultatele obținute
Elevii Liceului Tehnologic Sebeș s-au remarcat la etapa județeană a olimpiadelor școlare: Rezultatele obținute Elevii Liceului Tehnologic Sebeș au obținut rezultate foarte bune la etapa județeană a olimpiadelor școlare, reușind mai multe clasări pe primele locuri și calificări la etapa națională. Performanțele au fost înregistrate atât la Olimpiada Județeană din aria curriculară „Tehnologii”, desfășurată în […]
UPDATE VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești
ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești Un accident rutier a avut loc luni dimineața, în jurul orei 7.45, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs în Micești, str. Calea […]
Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Albumul cu planşele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli
Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Albumul cu planşele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli Recent, patrimoniul Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş s-a îmbogățit în urma donației făcute de unul dintre artiștii plastici ai orașului, domnul Voicu Preja, cu o piesă excepțională legată de istoria orașului nostru – albumul cu […]
