Uitarea se hrăneşte de multe ori din laşitate şi indiferenţă!

Februarie, lupta ceferiştilor peste care uitarea şi-a presărat nimicnicia! Pe cine mai interesează evenimentele majore din istoria patriei? Aproape, da! pe nimeni! Mai există profesori de istorie? Ce zic de felul în care ne scufundăm segmente din propria biografie? În februarie, măreţia însângerată a unui Trio moţesc, a zguduit nu doar moralitatea unui imperiu ci a fost preambulul marii Revoluţii franceze. E atâta responsabilitate pentru respiraţia lor în istorie, încât numai gândul că viaţa lor s-a risipit sub gloanţe şi cruzimea hidoasă a roţii dinţate, trebuie să se închege în sângele fiecărei generaţii de fii adevăraţi ca un buchet de seminţe atothrănitoare. Sunt atâtea sate şi comune cu numele de Horea, Cloşca, Crişan, încât mândria de a le străbate devine un vehicul al Limbii Române, dar, din păcate, şi în pronunţarea acestora s-a strecurat amărăciunea uitării. Dacă întrebi cine au fost cei trei martiri, primeşti un dat din umeri, o mirare, o indiferenţă. Cărţile de istorie au sărăcit la acest capitol, peste izvorul nesecat de pilde şi virtuţi umbrele se îmburuienesc. Dar în Apuseni, la Alba Iulia, la sfânta Mănăstire din Râmeţ, societăţi culturale, istorice, şi-au cheamat reprezentanţii la un parastas împânzit de regrete, fără lacrimi, doar stropit cu blânde Rugăciuni, cântece bisericeşti, la scurte evocări. Şi din nou te întorci la capitala de judeţ, te duci la întâlnire cu celula lui Horea, cu Obeliscul, cu Dealul Furcilor, şi te înzăpezeşti încet, încet în mormane de întrebări, chemări, promisiuni. Cetatea este alta, celula colcăie de linişte sub greutatea tavernei de ciment şi-a statuii lui Carol, dar tu desluşeşti dârzenia, curajul, neînduplecarea celor trei eroi, felul în care au aprins flăcările în munţi, ajunse jar nevăzut la rădăcinile brazdelor. Cu ei te duci pe „Dealul Furcilor” lângă monumentul înconjurat de texte, de ruga unor mâini ce se vrea o poartă a eternităţii, şi ei te strâng de mână şi nu recunosc acel loc al supliciului şi-ţi propun să-i conduci la capătul celălalt al Dealului Furcilor, pe locul numit „Cornul Podeiului”, unde a avut loc adevărata execuţie. Te opreşti cu ei pe locul acela sub formă de arc de cerc, se văd Lancrămul, Sebeşul, Munţii însângeraţi ai Făgăraşului şi ochii lor se deschid larg, o oglindă a timpului zbuciumat. Acolo, pe dâmbul acela înşirând clipele, binecuvântarea ultimă a preotului Raţiu, şi mai ales voioşia cu care roata şi călăul îi cotropeau, despicându-le trupul, îi ţii strâns de mână, le ridici palmele şi le aşezi pe inima ta, ele se încălzesc şi îşi refac demnitatea. Şi „Cornul Podeiului” este o hartă a răzbunării unui imperiu. Şi istoria patriei are pumnii străini. Şi promiţi că acolo, pe acel loc se va ridica o mână emblemă a recunoştinţei în urma colaborării dintre Primărie, Consiliul Judeţean, Prefectură, Universitate, Muzeul Naţional al Unirii. „Cornul Podeiului” aşteaptă înfrigurat: Albaiulienii la fel ca şi moţii. Trebuie îndreptate segmente clocotitoare ale propriei noastre biografii în numele adevărului, al documentelor incontestabile, care şi în cazul „Cornului Podeiului” sunt edificatoare, benefică… Veniţi azi la Obelisc, la Celulă, la Dealul Furcilor să le pronunţăm numele şi prenumele, pentru că ei, Horea, Cloşca şi Crişan fac parte din fereastra românităţii deschisă spre lume! A se reţine: Uitarea se hrăneşte şi din laşitatea individuală sau comună!
Ion MĂRGINEANU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI