UE reformează taxarea auto: Vehiculele grele ar putea fi taxate și în funcție de emisiile de CO2
UE reformează taxarea auto: Vehiculele grele ar putea fi taxate și în funcție de emisiile de CO2
Consiliul UE a anunțat marți că a dat undă verde unei reforme privind taxarea rutieră (eurovinieta), prin care introduce un nou instrument la nivelul Uniunii pentru ca vehiculele grele, inițial camioanele cele mai mari, să poată fi taxate în funcție de emisiile de CO2. Sistemul se va aplica începând din 2026.
„Aceste noi norme de tarifare rutieră și un nou regim de abordare a emisiilor de CO2 reprezintă un pas înainte important pentru îndeplinirea obiectivelor UE în materie de climă. Stimularea utilizării vehiculelor celor mai nepoluante și mai eficiente din punctul de vedere al consumului de combustibil va face transportul mai durabil”, a declarat Jernej Vrtovec, ministrul sloven al infrastructurii, președintele Consiliului.
Taxe de trecere bazate pe distanță și taxe de utilizare bazate pe durată (viniete)
Vinietele bazate pe durată pentru vehiculele grele vor fi eliminate treptat din rețeaua centrală TEN-T în termen de opt ani de la intrarea în vigoare a directivei. În cazurile în care aplică un sistem de viniete comun, cum ar fi Tratatul privind eurovinieta, statele membre vor avea la dispoziție încă doi ani pentru a adapta sau a întrerupe sistemul respectiv.
Sursa: g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Duminica Sfintei Cruci 2026, simbol al jertfei, al speranței și al biruinței asupra suferinței. Tradiții pe 15 martie
Duminica Sfintei Cruci 2026, simbol al jertfei, al speranței și al biruinței asupra suferinței. Tradiții pe 15 martie Duminica Sfintei Cruci 2026 este sărbătorită în calendarul ortodox pe 15 martie și reprezintă unul dintre cele mai importante momente spirituale din Postul Paștelui. Această zi are o semnificație profundă pentru credincioși, fiind dedicată cinstirii Sfintei Cruci […]
Una din cinci gospodării din România, sub pragul sărăciei, după plata energiei: Raport al Observatorului Român al Sărăciei Energetice
Una din cinci gospodării din România, sub pragul sărăciei, după plata energiei: Raport al Observatorului Român al Sărăciei Energetice Aproximativ una din cinci (21,1%) gospodării din România ajunge sub pragul de sărăcie după plata facturilor la energie, potrivit celui mai recent raport anual publicat de Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE). Datele reliefează impactul semnificativ […]
VIDEO | Cum va fi transformată o fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu în hub cultural
Cum va fi transformată o fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu în hub cultural Consiliul Județean Timiș a emis dispoziția de expropriere pentru clădirea Vilei Internațional, cunoscută drept fosta casă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu din Timișoara. Clădirea, situată pe bulevardul C.D. Loga, a fost lăsată în paragină mai bine de două […]