Actualitate

UE: Norme mai stricte privind emisiile de CO2 pentru autoturisme şi camionete

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Transporturilor (MT) informează că Uniunea Europeană (UE) a stabilit, luni, noi standarde stricte de emisii de dioxid de carbon (CO2) pentru autoturisme şi vehicule utilitare uşoare, autoturisme şi camionete.

„În acest fel, UE va fi mai aproape de îndeplinirea obiectivelor sale în materie de climă şi se va asigura faptul că producătorii de autoturisme contribuie la eforturile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră”, au anunţat reprezentanţii Consiliului UE.

Scopul regulamentul adoptat astăzi de Consiliu este să garanteze că, din 2030, autoturismele noi vor emite, în medie, cu 37,5 % mai puţin CO2, iar camionetele noi, în medie, cu 31 % mai puţin CO2 comparativ cu nivelurile din 2021.

Între 2025 şi 2029, atât autoturismele, cât şi camionetele vor avea obligaţia de a emite cu 15% mai puţin CO2. Acestea sunt obiectivele privind întregul parc de vehicule de la nivelul UE. Eforturile de reducere a emisiilor de CO2 se vor distribui între producători pe baza masei medii a parcului lor de vehicule.

Comisia a prezentat propunerea privind noul regulament în noiembrie 2017, ca parte a celui de al treilea pachet privind mobilitatea curată. Parlamentul European şi-a adoptat poziţia la 3 octombrie 2018. Consiliul a convenit asupra poziţiei sale (abordare generală) la 9 octombrie 2018. Negocierile cu PE au început la 10 octombrie 2018 şi s-au încheiat la 17 decembrie sub forma unui acord provizoriu, care a fost confirmat de ambasadorii la UE ai statelor membre la 16 ianuarie 2019. Adoptarea formală a noilor norme de către Consiliu astăzi reprezintă etapa finală a procedurii.

Scopul general al propunerii este de a contribui la realizarea obiectivelor Acordului de la Paris şi la atingerea obiectivului la nivelul UE de reducere cu 30 % până în 2030, comparativ cu nivelurile din 2005 pentru sectorul non-ETS (schema de comercializare a emisiilor) stabilit de Comisia Europeană, care este transpus în obiective naţionale în cadrul Regulamentului privind partajarea eforturilor.

Măsurile şi obiectivele propuse se bazează pe cadrul de politici privind clima şi energia şi pe Strategia privind uniunea energetică, ce urmăreşte reducerea emisiilor şi a consumului de energie în sectorul transporturilor. Necesarul redus de combustibili fosili va îmbunătăţi, de asemenea, siguranţa alimentării cu energie în UE şi va duce la reducerea dependenţei noastre de importurile de energie din ţări terţe.

Sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteotologie (ANM) a prezentat, vineri, 20 martie 2026, prognoza meto pe 4 săpătămâni. Meteorologii estimează că, în prima parte a lunii aprilie, temperaturile se vor situa în jurul celor specifice acestei perioade din […]

Citește mai mult

Actualitate

Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine”

Ioana Oprean

Publicat

în

Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine” Primele date economice privind consumul pe luna februarie 2026 au fost publicare recent și arată o scădere și mai mare față de prima lună a anului. Economistul Radu Georgescu explică că România […]

Citește mai mult

Actualitate

Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]

Citește mai mult