Tribunalul Alba a prelungit arestul la domiciliu a baronului de Hunedoara și a celorlalți patru inculpați
Mircea Moloţ, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara, se va afla astăzi în fața judecătorilor de la Tribunalului Alba care vor analiza solicitarea DNA Alba Iulia de prelungire a măsurii de arestare preventivă a acestuia şi a celorlalţi patru inculpaţi în dosarul de corupţie.
UPDATE: Cei 5 inculpaţi vor rămâne în arest pentru încă 30 de zile, începând cu data de 8 ianuarie 2015, a decis luni instanța Tribunalului Alba. Decizia nu este definitivă..
Astfel, Mircea Moloț – „baronul” de Hunedoara, ginerele său – Venter Robertto-Patrick, fostul vicepreşedinte al Consiliului Județean Hunedoara – Balint Tiberiu Ioan şi oamenii de afaceri – Pup Emanoil Milică şi Axinte Vasile ar putea scăpa de regimul de arest la domiciliu.
Decizia Tribunalului Alba nu este definitivă, ultimul cuvânt în acest sens îl vor avea judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia.
Mircea Moloţ este suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Hunedoara atâta timp cât se află în arest (preventiv sau la domiciliu). Acesta a demisionat din toate funcţiile de conducere deţinute în PNL (preşedinte PNL Hunedoara şi vicepreşedinte PNL la nivel naţional).
Procurorii DNA îl suspectează pe Mircea Molot de infractiuni de coruptie – abuz in serviciu, favorizarea unei companii la o licitatie publica in schimbul subcontractarii unor lucrari catre firma ginerelui sau.
Amintim ca procurorii anticoruptie au efectuat la inceputul lunii noiembrie 18 perchezitii domiciliare in mai multe locuri din judetul Hunedoara, printre care sediul unei institutii publice si sediile unor societati comerciale si domiciliile unor persoane fizice, arata un comunicat al institutiei. Perchezitii au avut loc si acasa la presedintele Consiliului Judetean Hunedoara
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ISTORICUL zilei de 8 MARTIE – Ziua Internaţională a Femeii. Cum a apărut această sărbătoare în lume
ISTORICUL zilei de 8 MARTIE – Ziua Internaţională a Femeii. Cum a apărut această sărbătoare în lume 8 Martie – Ziua Internaţională a Femeii. Cum a apărut această sărbătoare în lume. Ziua Internaţională a Femeii, la început denumită Ziua Internaţională a Femeilor Muncitoare, este marcată în data de 8 Martie, în fiecare an. Este o […]
Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia a primit titulatura de „colegiu de antreprenoriat”
Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia a primit titulatura de „colegiu de antreprenoriat” 22 de licee și colegii naționale din România au dobândit titulatura de „colegiu de antreprenoriat”, a anunțat vineri, 6 martie 2026, Consiliul Național al IMM-urilor din România. Între liceele și colegiile naționale amintite se regăsește și Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” […]
FOTO | ACCIDENT la intrare în Lancrăm: Motociclist de 26 de ani, rănit după coliziunea cu o mașină. Ambii șoferi se aflau în depășire
ACCIDENT la intrare în Lancrăm: Motociclist de 26 de ani, rănit după coliziunea cu o mașină. Ambii șoferi se aflau în depășire Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara la intrarea în Lancrăm dinspre Alba Iulia. Un motociclist a ajuns la spital după coliziunea cu o mașină. Ambii șoferi se aflau în depășire. Potrivit […]