Trei persoane care munceau „la negru”, depistate în Alba: Amenzi de peste 70.000 de lei date de ITM în perioada 3-7 iulie 2023. Ce alte nereguli au descoperit inspectorii
Trei persoane care munceau „la negru”, depistate în Alba: Amenzi de peste 70.000 de lei date de ITM în perioada 3-7 iulie 2023. Ce alte nereguli au descoperit inspectorii
În perioada 3-7 iulie 2023, inspectorii ITM Alba au depistat 3 persoane care munceau la negru și au dat amenzi de peste 70.000 de lei.
Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2023, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.
Activitatea zilnică a inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancţionarea muncii nedeclarate, rezultatele controalelor efectuate fiind comunicate săptămînal, către Inspecţia Muncii.
Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba, în perioada 03.07. – 07.07.2023, în activitatea de control, sunt redate mai jos.
În domeniul relaţiilor de muncă:
Total unităţi controlate: 36
Numar de salariați ai angajatorilor controlați: 904
Din care – femei : 170
Număr deficienţe constatate: 95
Nr. sancţiuni aplicate angajatorilor : 8
-din care: – 1 avertisment ;
– 7 amenzi in valoare de 74.500 lei (din care : 2 amenzi in valoare de 60.000 lei pentru 3 persoane depistate in lucru fără forme legale de angajare-art.260 alin.1.lit.”e” C.M.);
Principalele deficienţe constatate în controale:
-primirea la muncă a persoanelor fără întocmirea în forma scrisă a contractelor individuale de muncă;
-nu se conduce corect evidența timpului lucrat;
-contractele individuale de muncă cu timp parțial nu conțin clauze referitoare la repartizarea programului de lucru;
-neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;
-neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;
-nu se face dovada înmânării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului;
-dosarele personale nu conțin actele necesare angajării;
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
Nr. total unităţi controlate: 25
Număr deficienţe constatate: 46
Număr de măsuri dispuse : 46
Angajatori sancționați: 24
Nr. sancţiuni aplicate: – 46 din care:
– 44 avertismente;
– 2 amenzi in valoare de 8.000 lei;
Nr.evenimente în curs de cercetare : 2
Nr. actiuni de informare/constientizare angajatori : 1
Principalele deficienţe stabilite în controale :
-Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
-Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
-Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
-Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
-Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
-Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
-Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO ȘTIREA TA | Inconștiență fără margini în sensul giratoriu de la intrare în Alba Iulia: șofer surprins în timp ce circula pe contrasens
Inconștiență fără margini în sensul giratoriu de la intrare în Alba Iulia: șofer surprins în timp ce circula pe contrasens Un șofer a dat dovadă de o inconștiență fără margini după ce a ignorat regulile de circulație și a pătruns pe contrasens într-un sens giratoriu din județul Alba, pe data de 24 ianuarie 2026. Mai […]
Primăria Șugag a solicitat acord de mediu pentru modernizarea drumului forestier Oașa-Poarta Raiului: Ce prevede proiectul care va ușura accesul la Domeniul Schiabil Șureanu
Primăria Șugag a solicitat acord de mediu pentru modernizarea drumului forestier Oașa-Poarta Raiului: Ce prevede proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat, luni, 26 ianuarie 2026, depunerea de către Primăria Șugag a unei solicitări de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Modernizare drum forestier Oașa – Poarta Raiului”. Suprafața totală care urmează să […]
VIDEO | Truck Tuning Art, cel mai mare festival de camioane din România, NU se organizează în 2026: ,,Am încercat din greu să fim mai buni de la an la an, dar trebuie să luăm o pauză”
Truck Tuning Art, cel mai mare festival de camioane din România, NU se organizează în 2026: ,,Am încercat din greu să fim mai buni de la an la an, dar trebuie să luăm o pauză” Truck Tunning Art, festivalul camioanelor tunate care aduna la Alba Iulia sute de mastodonți și mii de vizitatori și participanți […]
