Trei membri ai unei familii din Alba Iulia, condamnaţi la închisoare pentru evaziune fiscală în afaceri cu fier vechi. Prejudiciu de aproape 300.000 de lei
Trei persoane din Alba Iulia, membri ai aceleiași familii, au fost condamnate la închisoare pentru evaziune fiscală și spălarea banilor. Activitățile infracționale s-au desfășurat prin intermediul a două firme cu activitate în domeniul colectării și valorificării deșeurilor feroase și neferoase.
Dosarul penal datează din aprilie 2014, când polițiști din Alba Iulia au efectuat percheziții la domiciliile persoanelor vizate și la sediul firmelor. Dosarul a fost trimis în judecată în decembrie 2015, iar în data de 6 iulie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat sentința definitivă. Astfel, Marton Ioan junior a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 3 luni de închisoare cu executare. Ceilalți doi inculpați au primit pedepse cu suspendare: Marton Ioan senior și Marton Maria – câte 1 an și 4 luni cu suspendare condiționată pe durata unui termen de 3 ani și 4 luni.
Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2007, inculpații condamnați au înfiinţat sau preluat societăţi comerciale care au ca principal obiect de activitate colectarea deşeurilor reciclabile. Din anul 2007 și până în 2014 aceştia nu au condus corect evidenţa contabilă, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale datorate statului.
În dosar au fost cercetate, inițial, și alte persoane care îi sprijineau în afacerile cu fier vechi prin derularea de activităţi neautorizate de colectare şi valorificare a deşeurilor feroase şi neferoase, fără a întocmi documente contabile în acest sens. În final au fost trimiși în judecată doar cei trei membri ai familiei Marton.
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate la suspecţi, au fost ridicate documente de evidenţă contabilă, bijuterii (aur şi argint), suma de 129.200 de lei, unelte şi utilaje folosite în activitatea de colectare a deşeurilor, 3.513 kg deşeuri neferoase (cupru, aluminiu, alamă), în valoare de peste 50.000 de lei şi alte bunuri pentru care nu s-au putut prezenta documente de provenienţă.
Prin decizia definitivă a instanței, Marton Ioan junior mai trebuie să achite circa 195.000 de lei către ANAF Alba, reprezentând bani rezultați din infracțiunea de evaziune fiscală. Judecătorii au mai dispus confiscarea de la inculpatul condamnat cu executare a sumei de 45.587 de lei, iar de la ceilalți doi inculpați – 48.270 de lei. Marton Ioan senior și Marton Ioan junior mai sunt judecați într-un alt dosar, tot pentru infracțiuni de evaziune fiscală, alături de alți doi membri ai familiei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Bumbu Ioan, erou rănit al Revoluției din Decembrie 1989: ,,A fost împușcat în cap și în umăr. Armata și țara au fost aerul prin care a respirat”
Bumbu Ioan, erou rănit al Revoluției din Decembrie 1989: ,,A fost împușcat în cap și în umăr. Armata și țara au fost aerul prin care a respirat” Gruia Bumbu, fiul eroului rănit al Revoluției din Decembrie 1989, Bumbu Ioan, a publicat pe o rețea de socializare un text în care vorbește despre viața tatălui său. […]
FOTO | Forțe proaspete la ISU Alba: Cinci absolvenți ai școlii ”Pavel Zăgănescu” Boldești s-au alăturat salvatorilor din județ
Forțe proaspete la ISU Alba: Cinci absolvenți ai școlii ”Pavel Zăgănescu” Boldești s-au alăturat salvatorilor din județ Cinci absolvenți ai școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă ,,Pavel Zăgănescu” Boldești s-au alăturat salvatorilor de la ISU Alba. Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba a transmis un mesaj în […]
VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia, zona Kaufland: Două autoturisme s-au ciocnit după ce un șofer a încercat să iasă din parcare
ACCIDENT rutier în Alba Iulia, zona Kaufland: Două autoturisme s-au ciocnit după ce un șofer a încercat să iasă din parcare Un accident rutier a avut loc astăzi, 22 decembrie, în Alba Iulia, zona Kaufland, atunci când două autoturisme s-au ciocnit. Potrivit martorilor din zonă, un șofer ieșea din parcare, moment în care s-a ciocnit […]