Transferuri tari pentru Sportul Petreşti! Osogo (Şurianu Sebeş), Javla (Mureşul Vinţu), G. Toma (Unirea Alba Iulia) şi A. Ianc, sub comanda lui Ştefan Fogoroşi
Sportul Petreşti, echipă ce a terminat stagiunea anterioară pe locul al 5-lea în Liga a IV-a, are gânduri serioase sub comanda lui Ştefan Fogoroşi! Dovada în acest sens este oferită de achiziţiile bifate până în prezent, nume
importante pentru peisajul fotbalului judeşean: Javla (Mureşul Vinţu, fostul căpitan al echipei ce în 2016 a câştigat barajul de promovare), A. Ianc (Mureşul Vinţu, revenit pe gazon după o accidentare), atacantul kenian Osogo (ex-Şurianu Sebeş, i-a expirat împrumutul de la Hermannstadt) şi fundaşul George Toma (ce a ajuns la un acord cu Unirea Alba Iulia pentru încheierea înţelegerii).
În plus, campania de transferuri nu se va opri aici, multe dintre necunoscute depinzând de ce se va întâmpla cu Şurianu Sebeş, echipă ce s-a înscris în Liga a 3-a, dar încă nu este sigură dacă va participa sau nu. Astfel, sunt pomenite „nume grele” precum portarul N. Bănică sau mijlocaşul Bălaş!
Din acest punct de vedere, Sportul Petreşti poate fi considerată deja o pretendentă serioasă la vârful eşalonului în viitoarea stagiune, alături de CS Ocna Mureş, Arieşul Apuseni Baia de Arieş, CIL Blaj sau Transalpina Şugag.
Petreştenii au început pregătirile de câteva zile, mâine dispută un amical la Miceşti
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Atleta albaiuliană Larisa Ardean, locul 4 la Balcaniada de marș din Turcia! Rezultat notabil pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri
Atleta albaiuliană Larisa Ardean, locul 4 la Balcaniada de marș din Turcia! Rezultat notabil pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri, pregătită de Gabriel Avram Alteta albaiuliană Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia/LPS Alba Iulia) a terminat pe poziția a patra în cursa de 5 kilometri Under 18 din cadrul Campionatelor Balcanice de marș care se […]
Volei Alba Blaj, victorie cu Rapid, scor 3-0, în primul meci din play-off | Următorul duel, vineri, 20 martie, în „Alba Blaj” Arena
Campioana Volei Alba Blaj, victorie cu Rapid, scor 3-0, în primul meci din play-off | Următorul duel, vineri, 20 martie, în „Alba Blaj” Arena Volei Alba Blaj, campioana României, a început asaltul spre cucerirea unui nou titlu național, primele confruntări din faza eliminatorie fiind cu Rapid București. În primul meci, echipa din „Mica Romă” a […]
VIDEO | Albaiulianul Nicolae Stanciu, primul gol de la revenirea în China: A înscris împotriva fostei echipe
Albaiulianul Nicolae Stanciu, primul gol de la revenirea în China: A înscris împotriva fostei echipe Albaiulianul Nicolae Stanciu (32 de ani) a marcat primul gol de la revenirea în China, chiar împotriva fostei sale echipe din această țară. Nicolae Stanciu a punctat în duelul pe care echipa lui actuală, Dalian Yingbo, l-a pierdut în fața […]