TOATE NOUTĂȚILE despre indemnizația pentru creșterea copilului. CUM SE OBȚINE, începând cu 1 iulie 2016
Guvernul a modificat și completat normele de aplicare a programului de acordare a concediului și indemnizației pentru creșterea copilului, astfel încât noile reglementări introduse recent în lege de către Parlament să fie aplicate unitar și într-o manieră simplificată începând cu 1 iulie 2016.
Hotărârea de Guvern adoptată astăzi include reglementări cu privire la drepturile noi ce vor fi stabilite începând cu 1 iulie 2016, urmând ca printr-un Ordin al ministrului Muncii să fie stabilite reglementări pentru drepturile aflate deja în plată. Cele două acte normative vor fi publicate concomitent în Monitorul Oficial.
Hotărârea de Guvern vizează, în principal, două aspecte:
1. Modul de aplicare a drepturilor noi ce vor fi stabilite începând cu 1 iulie 2016:
*modul de stabilire a celor 12 luni de eligibilitate din ultimii 2 ani înainte de nașterea copilului, în vederea acordării dreptului la concediu și indemnizație lunară, respectiv:
– din 12 luni consecutive, în cazul în care în această perioadă se realizează fără întrerupere venituri supuse impozitului și/sau se înregistrează una sau mai multe dintre situațiile asimilate prevăzute de ordonanța de urgență (șomaj, concedii medicale, perioade de studii preuniversitare/universitare sau postuniversitare etc.);
– din 12 luni succesive, în care sunt îndeplinite condițiile de acordare, în cazul în care în perioada de 2 ani, realizarea veniturilor supuse impozitului și/sau înregistrarea uneia sau mai multora dintre situațiile prevăzute de lege (la art. 2 alin.(5) din ordonanța de urgență) s-au produs cu întreruperi.
*modalitatea de a stabilire a veniturilor care se iau în calcul în raport cu perioada de eligibilitate;
– reglementarea, în condițiile prevăzute de Legea nr.66/2016, a modului de acordare a stimulentului de inserție și, respectiv de prelungire a perioadei de acordare a acestuia, cu respectarea termenului de cel puțin 60 zile înainte de finalizarea concediului pentru întoarcerea la activitatea profesională;
– includerea indemnizației care se acordă persoanelor care au copii cu handicap în întreținere și care optează pentru program de lucru redus și corelarea cu procedura de acordare a celorlalte drepturi prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010, cu modificările și completările ulterioare;
– modificarea anexei privind Cererea și declarația pe propria răspundere pentru solicitarea dreptului.
De asemenea, se reglementează și faptul că, persoanele care au născut anterior intrării în vigoare a Legii nr.66/2016 și care nu au îndeplinit condițiile de eligibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010, cu modificările și completările ulterioare, dar îndeplinesc condițiile mai favorabile referitoare la cele 12 luni de eligibilitate din ultimii 2 ani înainte de nașterea copilului, pot beneficia de drepturile conferite de lege, de la data depunerii cererii.
2. Simplificarea metodologiei de solicitare a dreptului:
- prezentarea în copie a documentelor justificative fără a mai fi necesară legalizarea acestora, ci doar confruntarea cu originalul documentelor, la depunerea acestora. Astfel, se elimină cheltuiala suplimentară pentru legalizarea documentelor;
- în cazul copiilor născuți în străinătate certificatul sau extrasul de naștere, după caz, se solicita în traducere autorizată nu și prin legalizare în condițiile legii;
- în situațiile în care acest lucru este posibil, primăria va transmite agenției pentru plăți și inspecție socială documentele de solicitare a dreptului și în format electronic (scanate) pentru a se putea prelucra operativ la nivelul agențiilor pentru plăți și inspecție socială;
- se introduce posibilitatea de certificare a cererii de către primar sau persoana desemnată de acesta, prin semnătură electronică, acolo unde acest lucru este posibil, asigurând mai multă rapiditate în analiza administrativă a documentelor depuse, față de reglementarea actuală care prevede doar certificarea prin semnătură și ștampilă;
- se simplifica solicitarea unui nou drept în cazurile de suprapunere a drepturilor pentru copii născuți în perioada de concediu, prin depunerea cererii și prezentarea numai a documentelor suplimentare care atestă noua situație, respectiv certificatul de naștere al următorului copil sau actele care atestă situația juridică a acestuia față de solicitant, precum și, dacă este cazul, actele care atestă realizarea de venituri în cazul în care părintele înainte de nașterea acestuia din urmă copil a realizat activități aducătoare de venituri supuse impozitului;
- specificarea în cuprinsul formularului de cerere a faptului că în cazul în care drepturile de alocaţie de stat pentru copii se solicită în acelaşi timp cu dreptul de indemnizaţie pentru creşterea copilului, respectiv de stimulent de inserţie, solicitarea drepturilor se face prin completarea în același formular a datelor pentru obținerea drepturilor;
- disponibilitatea formularelor necesare acordării drepturilor pe site-urile ministerului, ANPIS, AJPIS, primării;
- sunt incluse prevederi care dau posibilitatea, pentru viitor, de a se solicita documente doveditoare on-line, pe baza semnăturii electronice extinse.
Concomitent cu această Hotărâre, Ministerul Muncii promovează un Ordin al ministrului ce conține precizări privind modalitatea de reluare sau prelungire a drepturilor de concediu sau stimulent de inserție, precum și de recalculare a cuantumului drepturilor aflate în plată, potrivit noilor reglementări adoptate de Parlament. Este vorba despre persoanele care au optat pentru concediul pentru creșterea copilului până la 1 an și se află în plata indemnizației aferente acestuia, sau în stimulentul de inserție ori în concediul fără plată până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani.
Ordinul de ministru vizează, în principal, următoarele aspecte:
- acordarea din oficiu a majorărilor de cuantumuri prevăzute de lege, pe baza documentelor care au determinat acordarea dreptului inițial;
- prelungirea din oficiu a perioadei de acordare a stimulentului de inserție, pentru persoanele care la data intrării în vigoare a Legii nr.66/2016 se află în plata acestui drept și care nu solicită prelungirea sau, după caz, reluarea drepturilor de indemnizație pentru creșterea copilului;
- prelungirea/reluarea concediului pentru creșterea copilului și a indemnizației pentru persoanele care au optat, în baza reglementărilor anterioare, pentru concediul pentru creșterea copilului până la 1 an, pe bază de cerere și adeverință eliberată de angajator care să ateste perioada pentru care se suspendă raporturile de muncă sau de serviciu;
- reglementarea situației persoanelor aflate în imposibilitatea de prelungire ori reluare a concediului din cauza desființării angajatorului sau a încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, prin posibilitatea de a solicita adeverința eliberată de inspectoratele teritoriale de muncă sau de angajatorul cu care a avut încheiate raporturile de muncă sau de serviciu, ori agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă, prin care se atestă faptul că persoana nu se află în raport de muncă sau de serviciu cu acel angajator și nici cu un alt angajator;
- pentru a nu se îngreuna procesul de solicitare a reluării/prelungirii dreptului la indemnizație pentru creșterea copilului se reglementează ca posibilități de transmitere a cererii și documentului/documentelor doveditoare:
* prin prezentare directă la sediul agenției teritoriale;
* prin serviciile poștale sau de curierat, în plic închis, la adresa agenției teritoriale, cu specificația ” prelungire/reluare drepturi ICC”;
* prin transmitere în format electronic, scanat, la adresele de mail comunicate de agențiile teritoriale.
* toate informațiile vor fi afișate pe site-urile ministerului, ANPIS, AJPIS pentru a fi mai ușor identificate modalitățile de transmitere a solicitărilor;
* formularul de cerere este un formular simplu, pe o singură pagină, care cuprinde informațiile necesare identificării beneficiarului în baza de date a AJPIS care plătește dreptul.
Informații suplimentare:
Potrivit estimărilor Ministerului Muncii, aplicarea Legii nr. 66/2016 anul acesta va reprezenta un efort bugetar suplimentar de aproximativ 226 milioane lei, în plus față de bugetul alocat în 2016, de 1,830 miliarde de lei.
Conform acelorași estimări, numărul de beneficiari ai indemnizației va crește de la 138.700 în prezent la 140.000, iar aproximativ 78.000 de persoane aflate în prezent în plata indemnizației vor beneficia de indemnizația minimă majorată de la 600 lei la 1.062 lei. De asemenea, circa 5.500 de persoane care primesc în prezent indemnizația maximă vor beneficia de eliminarea plafonului maxim al indemnizației, pentru 52.000 de persoane aflate în plata indemnizației cuantumul indemnizației va rămâne neschimbat, iar aproape 4.000 de persoane vor beneficia și de flexibilizarea condiției de eligibilitate prin luarea în considerare a perioadei de 12 luni din ultimii 2 ani anteriori nașterii copilului. În plus, stimulentul de inserție se va majora pentru 39.000 de persoane aflate în plata acestuia, în condițiile în care perioada de acordare a stimulentului de inserție se va prelungi pentru aproximativ 2.000 persoane.
Totodată, va fi nevoie de un efort bugetar suplimentar de circa 16 milioane lei pentru majorarea indemnizației acordată persoanelor aflate în concediul pentru creșterea copilului cu handicap (între 3 ani și 7 ani), pentru cei aproximativ 4.000 de beneficiari.
Prin Legea nr.66/2016, au fost aduse o serie de modificări programului de acordare a concediului și indemnizației pentru creșterea copiilor, respectiv:
· Perioada de eligibilitate stabilită la 12 luni în ultimii 2 ani înainte de nașterea copilului;
O singură variantă de concediu – până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap;
· Eliminarea legăturii cuantumului indemnizației/stimulentului de inserție cu indicatorul social de referinţă (ISR), a cărui valoare este 500 de lei;
· Limita minimă a indemnizației crește de la 1,2 ISR (600 lei) la 85% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, respectiv 1.063 lei (1.250 lei salariul minim);
· Eliminarea limitei maxime a indemnizației, aceasta urmând să fie calculată la 85% din veniturile nete realizate;
· Stabilirea stimulentului de inserție la 50% din indemnizația minimă, respectiv de la 500 lei la 532 lei (1.063 indemnizația minimă);
· Prelungirea acordării stimulentului de inserție cu încă un an, în cazul celor care se întorc la activitatea profesională cu cel puțin 60 zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 (3) ani;
· Eliminarea condiției de plată a impozitelor și taxelor locale de menținerea dreptului la indemnizația de creștere a copilului;
· Majorarea cuantumului indemnizației acordată persoanei care are în întreținere un copil cu handicap și care solicită acordarea concediului pentru creșterea copilului cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 7 ani, de la 450 lei la 1.063 lei;
· Introducerea unei noi indemnizații care se acordă persoanelor active pe piața muncii care au copii cu handicap în întreținere și care solicită program de lucru redus. Noua indemnizație se stabilește la 50% din indemnizația minimă, respectiv 532 lei;
· Majorarea indirectă cu aproximativ 5% a cuantumurilor sprijinului acordat persoanelor care au întreținere copii cu handicap sau persoanelor cu handicap care au copii în întreținere ca urmare a raportării acestui sprijin la indemnizația minimă.
Părinții aflați în plata indemnizației sau a stimulentului de inserție sau în concediul fără plată (în cazul opțiunii concediului până la împlinirea de către copil a vârstei de 1 an)vor putea beneficia de majorarea cuantumului indemnizației din oficiu, cât și de prelungirea perioadei de concediu, la cerere.
Modificările menționate vor intra în vigoare de la 1 iulie 2016, respectiv începând cu drepturile lunii iulie 2016. (Z.U.)
Sursa: Biroul de presă al Guvernului
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU în localitatea Unirea din județul Alba: Detașamentul de pompieri salvatori intervine pentru stingere
INCENDIU în localitatea Unirea din județul Alba: Detașamentul de pompieri salvatori intervine pentru stingere Un incendiu a avut loc astăzi, 19 decembrie 2024, în jurul orei 16:40, în localitatea Unirea din județul Alba. Potrivit primelor informații transmise de ISU Alba focul a izbucnit la o locuință. Citește și: ACCIDENT rutier pe o stradă din Cugir: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci