Rămâi conectat

Actualitate

Tichete sociale: Câți români au primit pe carduri prima tranşă din ajutorul de 250 de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tichete sociale: Câți români au primit pe carduri prima tranşă din ajutorul de 250 de lei

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a anunţat luni, că peste 12.000 de români au primit pe cardurile sociale prima din cele patru tranşe ale ajutorului în valoare de 250 de lei, iar până la 1 iulie, 500.000 de persoane vor putea folosi banii europeni pentru achiziţionarea alimentelor sau meselor calde din reţeaua de peste 24.400 de magazine afiliate.

„Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a început luni, 20 iunie, alimentarea cu prima tranşă în valoare de 250 de lei a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental «Sprijin pentru România» cu care se pot achiziţiona produse alimentare şi mese calde. Voucherele sociale sunt încărcate o dată la două luni cu câte 250 de lei, în patru tranşe până la finalul anului. Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producţia cardurilor de către unităţile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea şi distribuirea la nivel naţional de către Poşta Română şi 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor (pentru tranşele 2, 3 şi 4 încărcarea se face automat, procesul decurgând cursiv)”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, până la sfârşitul acestei săptămâni, aproximativ 350.000 de români vor primi cardurile sociale, care se încarcă pe măsură ce sunt distribuite. Dacă, din motive obiective ce ţin de mecanismul etapizat de producţie şi distribuire, apar mici decalaje, MIPE asigură că nu există riscul ca vreunul dintre potenţialii beneficiari să nu primească ajutorul, susţin reprezentanţii ministerului.

„Dată fiind complexitatea logistică a unui asemenea demers derulat la nivel naţional, pus în practică în numai câteva săptămâni, şi având în vedere că peste 2,5 milioane de persoane se bazează pe acest sprijin financiar pentru asigurarea alimentelor de bază, vreau să subliniez din nou mobilizarea exemplară a emitenţilor de carduri şi a angajaţilor Poştei Române, împreună cu celelalte autorităţi implicate în validarea şi actualizarea permanentă a listelor cu beneficiari. Mobilizare care face parte din seria demersurilor destinate îmbunătăţirii siguranţei alimentare”, a explicat ministrul de resort, Marcel Boloş.

Potrivit procedurii, listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), iar livrarea cardurilor se realizează de către angajaţii Poştei Române, fără să fie nevoie ca beneficiarii să depună vreo cerere în acest sens.

Încărcarea săptămânală a cardurilor se face conform după următoarea procedură: luni – poşta confirmă numărul de carduri distribuit în săptămâna precedentă; marţi – emitenţii trimit facturile pentru numărul de beneficiari pentru care urmează să se încarce ajutorul; miercuri – are loc transferul de sume între conturile de trezorerie; joi şi vineri – se efectuează încărcarea către fiecare beneficiar.

Astfel, pentru tranşa I, încărcarea cu ajutorul de 250 de lei se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul primirii cardurilor. Ulterior, procedura de virare se simplifică, astfel că toţi cei peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi ajutorul în decurs de 3-5 zile.

Ministerul Muncii va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite faţă de listele anterioare.

La jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, calendarul următoarelor tranşe va putea fi adaptat, în vederea urgentării acestei proceduri.

Listele cu operatorii economici vor fi verificate şi actualizate săptămânal, iar dacă vor exista modificări, acestea vor fi publicate pe site-ul MIPE, subliniază reprezentanţii instituţiei.

Potrivit sursei citate de Agerpres, beneficiază de vouchere următoarele categorii de persoane: pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.

De asemenea, voucherele se dau şi familiilor cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024

Bera Larisa

Publicat

în

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea