Politică Administrație

Tichete de 400 de lei pentru copii. Banii pot fi folosiți de părinţi sau familii pentru accesul copiilor la programele after school

Ioana Oprean

Publicat

în

Un proiect inițiat recent de deputatul PNL Raluca Turcan prevede acordarea unor tichete de 400 de lei pentru copii. Aceasta dorește să vină în sprijinul părinților și familiilor cu un ajutor pentru accesul copiilor la programele after school.

Petrecerea Divorțaților

„Este o iniţiativă legislativă care se referă la un proiect de after school generalizat sub tutela statului, care să sprijine copiii să aibă acces la programe de after school organizate de diferite entităţi. (…) Proiectul constă în: se eliberează nişte tichete valorice cu o valoare de 400 de lei, care se acordă copilului la solicitarea părintelui prin şcoală cu scop educaţional.

Tichetul poate fi folosit de către părinţi sau familii, fie în spaţiul privat şi dacă, de exemplu, în anumite locuri after school-ul este mai scump completează şi reprezintă un ajutor ţintit pentru copil, fie în unele locuri unde valoarea de 400 de lei este mai pronunţată”, a declarat Turcan, la dezbaterea „Asigurarea dreptului la educaţie pentru TOŢI copiii – un obiectiv de interes naţional”, care a avut loc, luni, la Parlament.

Deputatul Raluca Turcan propune ca tichetele să fie eliberate şi tipărite la nivel naţional şi distribuite la solicitarea şcolilor prin consiliile de administraţie.

„Am încercat ca suma să fie într-un asemenea cuantum încât acolo unde este nevoie mai mare 400 de lei să fie un sprijin consistent ori unde copilul vine dintr-o familie cu potenţial mai mare să poată să completeze”, a explicat ea.

Potrivit deputatului liberal, proiectul de lege reprezintă şi o formă de creştere a veniturilor celor care participă în actul educaţional şi un sprijin pentru ONG-uri.

Proiectul a fost prezentat ONG-urilor participante la dezbaterea de luni, de la care se aşteaptă un punct de vedere, iar apoi va fi depus la Parlament.

Dezbaterea „Asigurarea dreptului la educaţie pentru TOŢI copiii – un obiectiv de interes naţional” a fost organizată sub egida Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.

Guvernul a adoptat din 19 februarie ordonanţă de urgenţă care prevede majorarea alocaţiilor de stat pentru copii, însă acest demers depinde de intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat. Propunerea nu a fost lipsită de scandal referitor la sursă de finanţare şi s-a decis majorarea deficitului de stat. Astfel, pentru menţinerea majorării alocaţiilor a crescut deficitul bugetar de la 2,55% la 2,76%.

Sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru anunță lansarea primului fond regional de capital de risc (equity) din istoria regiunii, denumit Asternova Centru. Inițiativa reprezintă un proiect […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, a scris un mesaj, pe o rețea de socializare, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Transgaz privind posibilitatea extinderii rețelei de gaze naturale în Munții Apuseni și pașii necesari pentru […]

Citește mai mult