Actualitate

Tânăr din Unirea arestat de polițiști, după ce a spart casa unei femei din comună furând o tabletă şi un aparat foto

Bogdan Presecan

Publicat

în

Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Ocna Mureş l-au identificat pe principalul suspect de comiterea unui furt din locuinţă, faptă în legătură cu care au fost sesizaţi la data de 8 mai.

Potrivit IPJ Alba, “din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că, în data de 8 mai 2013, I.P.C., de 20 de ani, din comuna Unirea a pătruns prin efracţie în locuinţa unei femei din comună, iar din interior a sustras o tabletă şi un aparat de fotografiat.

Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti şi restituit păgubitei iar faţă de suspect, care mai este cercetat în alte două dosare penale pentru comiterea unor infracțiuni de furt, a fost luată măsura reţinerii şi prezentării Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată.

Parchetul şi-a însușit propunerea poliţiştilor şi l-au prezentat pe tânăr instanţei de judecată care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Inculpatul a fost depus în Centrul de Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.  Cercetările sunt continuate.„

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea

Ioana Oprean

Publicat

în

Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea Un exemplar deosebit de ciuvică a fost surprins recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, în cadrul unor acțiuni de monitorizare a speciei. Chiar dacă este cea mai […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]

Citește mai mult

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult