Polițiștii din Alba Iulia l-au reținut pe un tânăr, ce este bănuit de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie. Acesta ar fi încercat să sustragă, folosindu-se de...
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunțat, duminică seara, că peste 80 de persoane au decedat, în 2017, în urma unor acte de violenţă în familie....
Peste 90 de studenţi ai Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia au participat la o dezbatere privind prevenirea violenţei în familie. Tinerii au fost informaţi cu...
Ultima zi a campaniei „16 zile de Activism pentru combaterea violenței împotriva femeii”, desfășurată în perioada 21 noiembrie – 04.decembrie, sub genericul ,,Fii un zid, nu...
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba desfășoară, în parteneriat cu Colegiul Economic „Dionisie Pop Marţian” din Alba Iulia, proiectul „Comunicare NU Violenţă”, ce vizează reducerea numărului de...
În 20 mai 2017, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, a fost publicată Decizia UE a Consiliului din 11 mai 2017 privind semnarea, în numele Uniunii...
Un proiect de modificare a Legii privind protecția animalelor, depus la Senat, prevede dublarea pedepselor penale în cazurile de violență asupra animalelor. Aceste fapte sunt încadrate și acum...
În contextul lumii de astăzi, frământată de neînțelegeri și războaie, avem nevoie mai mult ca oricând de făcători de pace, adică de toți aceia care pot...
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba continuă activităţile dedicate informării şi educării elevilor, pentru adoptarea unui comportament preventiv şi în special pentru prevenirea consumului de droguri. Peste...
Autorii de fapte de violență în familie vor putea avea parte de pedepse mai mari. Parlamentarii au depus două proiecte de lege în Parlament, unul care...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea