Tarifele de roaming în interiorul Uniunii Europene (UE) vor fi eliminate începând cu data de 15 iunie 2017, iar din acel moment utilizatorii finali din România...
Începând cu luna ianuarie 2017, albaiulienii – persoane fizice, dar și firmele sau instituțiile, vor plăti mai mult pentru salubrizare. Consilierii locali din municipiu au aprobat,...
Dacă vi se pare că staţi la serviciu o viaţă, trebuie să ştiţi că românii muncesc cu opt ani mai puţin decât suedezii, care sunt campionii...
Peste două treimi dintre români cu vârsta de peste 15 ani (65,1%) nu consumă zilnic fructe și legume, ceea ce îi plasează pe ultimul loc în...
Fondurile din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), necheltuite în 2016 de România și de alte state membre, din sumele pe care țările și le-au asumat,...
Cu o creștere a PIB de 1,5% în trimestrul doi din 2016 comparativ cu precedentele trei luni, România a înregistrat cel mai mare avans economic dintre...
România înregistrează cea mai scăzută pondere a licenţiaţilor din câmpul muncii din rândul statelor din Uniunea Europeană. Doar 19,2% din populaţia ocupată a ţării (formată din...
De luni, fumătorii trebuie să scoată mai mulți bani din buzunare pentru un pachet de țigări. British American Tabaco a scumpit cu 50 de bani (0,5...
Engleza, a doua limbă din lume ca număr de vorbitori și principala limbă de lucru a instituțiilor UE, ar putea fi eliminată de pe lista limbilor...
Președintele Klaus Iohannis va participa, marți și miercuri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, unde va transmite un mesaj privind necesitatea unității și solidarității Uniunii...
Copyright © 2004 - 2026 Ziarul Unirea