Mai mulţi parlamentari s-au deplasat miercuri la Roşia Montană pentru a discuta cu autorităţile locale, minerii şi contestatarii proiectului. Printre aceştia s-a aflat şi deputatul Remus...
*La chemarea fostului deputat Corneliu Olar, peste 300 de moți s-au adunat în centrul localității Mitingul organizat de fostul ”deputat al Moților”, Corneliu Olar, alături de...
Potrivit ministrului Mediului, Rovana Plumb, Directiva europeană privind apele, transpusă in legislația română, spune ca nu poti deturna cursul unei ape decât pentru un proiect de...
Cei 12 parlamentari ce formează Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului care analizează proiectul de lege privind investiţia de la Roşia Montană, vizitează astăzi...
Gheorghe Duțu, președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) a declarat marți, după ședința Comisiei Speciale pentru proiectul minier din Munții Apuseni, că toate elementele existente...
În data de 22 mai a.c. am adresat o interpelare domnului ministru Dan-Coman Şova, Ministerul pentru Proiectele de Infrastructură, cel supranumit al „marilor proiecte”, referitoare la...
Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului se va deplasa miercuri, 25 septembrie, la Roșia Montană, pentru vizitarea perimetrului minier, însoțită de prefectul de Alba,...
Comisia Parlamentară specială pentru Roşia Montană și-a făcut pagină oficială de internet. Într-un comunicat postat recent pe site, membrii comisiei “îşi exprimă respectul pentru toţi cei...
Roşia Montană Gold Corporation i-a înmânat Ministrului Culturii, Daniel Barbu, estimări din care reiese că ar fi investit 32 de milioane de dolari la Roşia Montană....
Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană a început astăzi dezbaterile în vederea elaborării unui raport care să stea la baza deciziei referitoare la proiectul de lege...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea