După medici și profesorii cer măriri salariale, și chiar amenință cu boicot. Marius Nistor, liderul Federației Spiru Haret, susține că a cerut urgentarea negocierilor pentru majorarea...
Gardienii din penitenciarele din România afiliați Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare (SNLP) protestează astăzi, cerând deblocarea de urgență a posturilor vacante și achitarea la zi...
Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, filiala Alba, a organizat, luni, de la ora 11.00, un pichet în fața instituției Prefectului Alba, în semn de protest pentru...
În timpul zecilor de proteste împotriva tăierilor abuzive de pădure care au încins sâmbătă, 9 Mai, întreaga țară, președintele României Klaus Iohannis a făcut o declarație...
Peste 1000 de localnici și turiști s-au aflat sâmbătă, între orele 16.00 și 17.00, pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia. Dacă circa 300 dintre ei au...
Peste 300 de persoane și-au anunțat până în acest moment participarea la protestul organizat sâmbătă, 9 mai, începând cu orele 16.00, în fața fostului cinema Dacia...
Circa 100 de persoane care locuiesc în localitățile aparținătoare de Primăria Zlatna s-au adunat vineri, începând cu ora 13.00, în centrul orașului pentru a atrage atenția...
Peste 1000 de crescători de bovine și ovine, între care și fermieri din județul Alba, au protestat joi, de la ora 11,00, în fața Guvernului, după...
Federatia Agrostar a inceput demersurile pentru a organiza un miting de protest in fata Guvernului, in 2 aprilie, dupa cum a anuntat Marcel Andrei, presedintele Sindicatului...
Aproximativ 200 de persoane, angajaţi ai spitalului din Câmpeni, dar şi cetăţeni, au ieşit în stradă, luni, îngrijoraţi de situaţia în care se află unitatea medicală....
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea