Liberalii estimează că la nivelul întregului judeţ Alba, circa 20.000 de persoane se găsesc nejustificat pe listele electorale permanente. Florin Roman, vicepreşedinte al PNL Alba a...
Cel mai recent și sugestiv exemplu oferit de liberalul Adrian Teban vineri într-o conferință de presă este cel al secției de votare nr. 131 din Cugir,...
Liderii USL Alba, liberalii Teodor Atanasiu şi Florin Roman, precum şi social democraţii Ioan Dîrzu şi Ovidiu Jidveian au făcut publice primele reacţii la hotărârea Curţii...
Judecătorii Curții Constituționale a României analizează rezultatele referendumului pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, desfășurat duminică, 29 iulie, urmând să anunțe dacă acesta va fi sau nu...
“Mi-a fost frică să nu se dezechilibreze fostul prefect, Ştefan Bardan!”. Acesta este răspunsul preşedintelui TNL Alba, Rareş Buglea, întrebat dacă i-a fost vreun moment frică,...
Reprezentanții USL Alba acuză numeroase nereguli privind desfășurarea votului la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Aceștia au declarat că este vorba despre 12 localități din...
Oricât de mult își dorește PP-DD să ”facă legea” în județul Alba, în urma obținerii unui scor surprinzător de bun la alegerile locale, se pare că...
S-a pus în discuţie în ultimele săptămâni dacă noi ca români suntem un popor cu valenţe democratice, dacă avem un stat democratic sau nu. Cred că...
Uniunea Social Liberală Alba Iulia anunță un nou eveniment organizat în cadrul manifestărilor pentru demiterea președintelui suspendat Traian Băsescu și de mobilizare a cetățenilor pentru o...
Consilierul liberal Gabriel Pleşa a cerut astăzi, în mod public, în ședința extraordinară a Consiliului Local Alba Iulia, demisia de onoare a viceprimarului Paul Voicu, recent...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea