Deputatul PDL Clement Negruţ, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, i-a acuzat pe liderii opoziţiei judeţene de ipocrizie, în special pe cei ai PSD Alba. Parlamentarul crede că...
Curtea Constituţională a respins comasarea alegerilor Alegerile locale şi cele parlamentare nu vor avea loc în aceeaşi zi! Ieri Curtea Constituţională a decis că legea privind...
Ceea ce se întâmplă acum cu România îngrijorează orice om, indiferent de credinţele sale politice. Ceea ce încerc să transmit acum e legat de faptul...
Veţi spune, poate, că iar apare această temă care a umplut în ultimele zile paginile ziarelor locale şi naţionale, iar tabere, iar disensiunea dintre preşedintele...
Știu că ne aflăm la început de an și că pentru marea majoritate acest moment înseamnă un moment de bilanț și o planificare cât mai riguroasă...
În pragul Crăciunului, Se apropie sărbătorile de Crăciun şi social-democraţii din Alba se gândesc la copiii şi persoanele nevoiaşe, dăruindu-le produse alimentare, dulciuri, fructe. Aşa...
La 22 de ani de la Revoluţia română, statul social, acela care trebuie să se îngrijească de cetăţenii săi în spiritul echităţii sociale îşi trăieşte...
Omenia aduce o rază de speranţă unor suflete singuratice În fiecare an, atunci când se apropie Crăciunul, devenim cu toţii mai buni, mai iubitori, speranţa renaşte...
Observ des cum în abordările publice se manifestă tendinţa de a se vorbi despre Alba Iulia într-un mod ce se aseamănă cu promovarea unor clişee publicitare....
Subiectul comasării alegerilor este tratat în aceste zile într-un mod atât de politicianist, atât de lipsit de consistenţă, încât mă întreb câţi dintre cetăţenii ţării...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea