Începând din această lună, se majorează valoarea tichetelor de masă și a celor de creșă, potrivit unor proiecte ale Ministerului Muncii, aflate în dezbatere publică. Valoarea...
Primăria Municipiului Aiud, judeţul Alba, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a unui post temporar vacant, funcţie contractuală de execuţie de asistent medical grad principal...
Consiliul Local Cugir a aprobat, într-o recentă reuniune, înființarea serviciului social de zi, „Creșa Kunterbunt”, serviciu de interes local, aflat în subordinea Serviciului Public de Asistență...
Numeroşi părinţi, în momentul în care revin la servici la finalul concediului de îngrijire, sau mai devreme, sunt în situaţia dificilă de a nu avea cu...
Primăria municipiului Aiud anunţă că, în perioada 26 – 30 iunie 2017, se fac înscrieri la Creşa Aiud pentru anul şcolar 2017- 2018. Cererile tip pentru...
Potrivit primarului comunei Galda de Jos, Romulus Raica, cel mai târziu în 2018, copii găldenilor vor beneficia de două unități de învățământ preșcolar, respectiv o creșă...
Noul an pare a fi, pentru autorităţile Albei Iulia, unul al proiectelor de dezvoltare urbană. Viceprimarul Gabriel Pleşa anunţă investiţii majore. Edilul a dezvăluit priorităţile anului...
Primăria Alba Iulia a inaugurat, marți, noua creșă din cartierul Ampoi I, care de săptămâna viitoare își va deschide porțile pentru copii. Amenajată în locul unei...
La sesizarea mai multor locuitori din zona str. Livezii, consilierul local Gabriel Lupea a înaintat Primăriei Alba Iulia o solicitare pentru amplasarea unor limitatoare de viteză,...
Camera Deputaților a adoptat tacit, marți, un proiect de lege care prevede înființarea a cel puțin o creșă la 15.000 de locuitori. Potrivit proiectului pentru modificarea Legii...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea