Biroul Electoral Județean a înmânat în această dimineață, în cadru festiv, ultimele patru certificate care atestă calitatea de parlamentar a aleșilor din Alba, în urma finalizării...
Recent, Comisia Judeţeană privind Incluziunea Socială, întrunită la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba, a inventariat problemele sociale cu care se confruntă primăriile din judeţ. Dezbaterile...
La Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba este funcțional, de astăzi, Dispeceratul Integrat Medical, un proiect al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Sănătăţii şi a Serviciului...
Doar aproximativ 50 de sindicaliști au fost prezenți la protestul organizat astăzi, în fața Prefecturii Alba. Printre aceștia au fost și reprezentanți ai sindicatul Sanitas, singura...
Posibilitatea obţinerii gratuite a unor dispozitive medicale a fost tema în jurul căreia s-au orientat discuţiile Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, în...
Prefectul Dan Coriolan Simedru şi subprefectul Cornel Murg au lansat astăzi acţiunea de control la unităţile de învăţământ din judeţul Alba, pentru verificarea modului în care...
Potrivit specialiștilor, culturile din județul Alba sunt în mare parte compromise, iar previziunile meteorologice nu sunt deloc optimiste. Cel mai probabil seceta se va prelungi, iar...
Ca urmare a codului portocaliu de caniculă instituit şi la nivelul judeţului Alba pentru perioada 24-26 august 2012, prefectul Dan Coriolan Simedru a convocat o şedinţă...
Cornel Murg a fost instalat ieri în funcţia de subprefect al judeţului Alba, în prezenţa unei numeroase asistenţe formate din angajaţi ai Instituţiei Prefectului, social democraţi,...
Cornel Murg va fi instalat joi, 31 mai, în funcţia de subprefect de Alba. Ceremonia de instalare se va desfăşura cu începere de la ora 12.00,...
Copyright © 2004 - 2026 Ziarul Unirea