
Secretarul general adjunct al PDL, Ion Dumitrel, a declarat astăzi, în conferinţă de presă, că nu va participa la referendum motivând că nu vrea să contribuie...
Medicul veterinar Mircea Miclea a fost numit, prin decizia preşedintelui ANSVSA, director executiv interimar la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba. Acesta îl va...
Primăria Ocna Mureş îi invită pe toţi agenţii economici din oraş şi din localităţile aparţinătoare să adreseze Prefecturii Alba o cerere prin care să solicite redeschiderea...
Sărbătoarea de pe Muntele Găina, ce se desfășoară la sfârșitul acestei săptămâni, în zilele de sâmbătă și duminică, va cuprinde și un moment deosebit: transpunerea scenică...

Consilierii locali din Ocna Mureș au aprobat în ultima ședință, desfășurată la sfârșitul lunii octombrie, lansararea cererii de oferte pentru atribuirea contractului de execuție de ”Lucrări...
Cadavrul unui bărbat de 67 de ani a fost a fost găsit miercuri, 18 iulie, într-o fântână situată pe un câmp între satele Secăşel şi Colibi,...

Cu prilejul conferinței de presă săptămânale desfășurate la sediul PSD din Alba Iulia, liderii social-democrați ai organizației județene au ținut să-i transmită președintelui Băsescu un mesaj....

Ioan Dîrzu, președintele PSD Alba a declarat, într-o conferință de presă, că USL va face o campanie electorală elegantă în care să le explice oamenilor ce...
În total, în spitalele din județul Alba, 91 de posturi ar putea fi scoase la concurs în luna august dacă proiectul de hotărâre propus de Ministerul...

În majoritatea localităţilor din judeţ nu a ploat două săptămâni consecutiv – lDebitul Mureşului la Alba Iulia a scăzut de patru ori într-o lună, iar Arieşul...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666