Tabără la mare pentru copiii cu dizabilităţi ocrotiţi în Casele de tip familial „Sfânta Ana” şi „Sfânta Maria” din Alba Iulia
Un număr de 9 copii cu dizabilităţi multiple şi severe ocrotiţi în Casele de tip familial „Sfânta Ana” şi „Sfânta Maria” din Alba Iulia s-au bucurat în perioada 15 – 21 iulie de o tabără în staţiunea Eforie Nord. Tabăra de agrement şi terapie a fost organizată de Filiala Totoi a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu Primăria Cumpăna din judeţul Constanţa. Administraţia locală le-a asigurat copiilor şi însoţitorilor condiţii optime de cazare şi hrană, transportul fiind asigurat de Filiala Totoi a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă. Copiii, însoţiţi de patru adulţi, au fost cazaţi la un complex din staţiunea Eforie Nord. Pe lângă cura la mare, copii au efectuat zilnic câte o excursie în staţiunile Mării Negre, vizitând mai multe obiective turistice: Delfinariul, Acvariul şi Planetariul din Constanţa, s-au putut plimba cu telegondola şi au vizitat Parcul Aqualand în Mamaia şi staţiunile Costineşti şi Eforie. În toate aceste deplasări copiii au fost însoţiţi de asistentul social al Primăriei Cumpăna care le-a asigurat transportul şi ghidajul.
„Primăria Cumpăna, prin doamna primar Mariana Gaju, domnul viceprimar, Consiliul Local şi doamna asistent social Marilena Ceauşescu au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru ca beneficiarii taberei să fie cât mai mulţumiţi şi mai ales să se bucure de aerul şi terapia de la malul Mării Negre, pe care copiii nu au văzut-o niciodată. Calde mulţumiri, stimă şi consideraţie tuturor celor care ne-au ajutat să oferim acestor copii greu încercaţi de destin, câteva clipe de fericire şi momente de neuitat, în special reprezentanţilor Primăriei Cumpăna din judeţul Constanţa şi mai ales doamnei primar Mariana Gaju, care s-a implicat în mod direct cu dragoste şi compasiune în activitatea noastră, presărând bucurie şi fericire în ochii şi sufletul acestor copii” a precizat părintele Teofil Slevaş, preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Totoi.
Casele de tip familial „Sfânta Ana” şi „Sfânta Maria” din Alba Iulia ocrotesc în prezent 30 de copii cu dizabilităţi multiple şi severe, cu vârste între 2 luni şi 18 ani. Copiii provin în mare parte din fostul Leagăn de copii din Alba Iulia, care în anii 2000 a fost desfiinţat în cadrul procesului de reorganizare a sistemului de asistenţă socială din România. Cele două case de tip familial funcţionează în cadrul unui parteneriat încheiat între Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, Filiala Filantropia Ortodoxă Totoi, Consiliul Judeţean Alba şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”
Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]
Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”
Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]



