Societate

Tabăra de artă de la Sântimbru s-a încheiat

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În perioada 8-20 august, la Sântimbru s-a desfăşurat prima ediţie a Taberei naţionale de arte plastice, organizată de Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Alba şi susţinută financiar de Consiliul Judeţean Alba, care a fost găzduită de complexul turistic şi comercial „Rustic”, din Sântimbru (o locaţie deosebit de generoasă şi de inspiratoare). Au participat la această tabără pictorii Nicolae Ispas, Dan Crecan, Floare Muntean, Livia Bar, Noemi Kusztos, Radu Roşianu, Mihai Bagu, Cristina Horea şi Sorin Ienulescu, graficianul Aurel Bulacu şi sculptorii Ştefan Lipot şi Narcis Borteş. După principiile interdisciplinarităţii şi ale complementarităţii artistice, poetul Ion Mureşan a fost invitat special în această tabără. De fapt pe parcursul desfăşurării acesteia în tabără şi-au făcut apariţia şi alţi invitaţi, precum conf.univ.dr. Aurel Pantea, preşedintele Filialei Alba- Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România (în calitate de poet), şi poetul Gheorghe Dăncilă, care au pigmentat cu culoarea cuvântului lor universul vizual al plasticienilor…
Tabăra s-a finalizat printr-o expoziţie al cărei vernisaj a avut loc în data de 30 august, la sediul Consiliului Judeţean Alba, în prezenţa marii majorităţi a participanţilor de la Sântimbru. Cuvântul de deschidere a fost rostit de doamna consilier cultural Elena Anghel, urmată de profesorul Pantea, care a vorbit, cu măiestria sa binecunoscută, despre legătura dintre literatură şi arta plastică, precum şi despre rolul preşedintelui Ion Dumitrel, al Consiliului Judeţean Alba, în susţinerea celor două forme de artă. Preşedintele şi-a exprimat satisfacţia pentru calitatea lucrărilor realizate şi expuse, cu convingerea că vor mai fi şi alte asemenea ediţii ale acestei tabere de creaţie. De asemenea, dânsul şi-a arătat disponibilitatea de a-i sprijini şi de-acum, înainte pe artiştii plastici, aşa cum i-a sprijinit şi pe scriitori, care-i datorează, să nu uităm, atât sediul în care-şi desfăşoară activitatea, cât şi susţinerea prestigioasei reviste „Discobolul”. Au mai luat cuvântul artiştii plastici bucureşteni Cristina Horea şi Aurel Bulacu, ce au dat asigurări că vor face o promovare adecvată acestei manifestări, pentru viitoarele ediţii. Vernisajul s-a încheiat cu oferirea unor mici cadouri participanţilor. De menţionat faptul că, în urma taberei, patrimoniul Consiliului Judeţean Alba s-a îmbogăţit cu 22 de picturi şi 2 lucrări de sculptură de mici dimensiuni. (I.H.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Societate

Ştirea Ta

VIDEO ȘTIREA TA | Grindină în Alba Iulia: Vreme extrem de capricioasă la final de februarie 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Grindină în Alba Iulia: Vreme extrem de capricioasă la final de februarie 2026 Căderi de grindină, vreme instabilă și capricioasă în Alba Iulia, astăzi, 24 februarie 2026. Mai multe zone din oraș au fost surprinse de fenomenele meteo. Prognozele și avertizările meteorologice au anunțat vreme instabilă, cu precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

24 februarie: Dragobetele – ziua tradiţională a iubirii la români

Ioana Oprean

Publicat

în

24 februarie: Dragobetele – ziua tradiţională a iubirii la români Dragobetele, sărbătoare populară autohtonă, specifică îndeosebi zonei de sud a țării (Oltenia, Muntenia și parțial Dobrogea) are dată fixă de celebrare în fiecare localitate, dar variabilă de la o regiune la alta, fie la 24 sau 28 februarie, fie la 1 sau 25 martie. Tot […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

24 februarie: Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox

Ioana Oprean

Publicat

în

24 februarie: Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox Sărbătoare mare în 24 februarie pentru credincioși: e cruce neagră în calendarul ortodox. Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este sărbătorită în Biserica Ortodoxă la 24 februarie. Din Sfânta Evanghelie […]

Citește mai mult