Străinii vor putea cumpăra mai greu terenuri în România: Ce condiții noi aduce legea adoptată de Parlament
Parlamentul a adoptat cu 205 voturi pentru şi 96 de voturi împotrivă, proiectul PSD prin care cetăţenii străini sau firmele din străinătate vor putea cumpăra mai greu terenuri agricole, în condiţiile în care mii de hectare au mers către companii controlate de grupuri din afara României. USR şi PNL susţin că iniţiativa are probleme de constituţionalitate, aşadar vor ataca legea la Curtea Constituţională.
Proiectul din Parlament vine în contextul în care tot mai multe terenuri agricole sunt deţinute sau controlate de companii cu acţionariat străin. Potrivit unui răspuns dat de Agenţia Domeniilor Statului pentru „Adevărul”, SC Agricost SA e societatea care are cele mai multe hectare în arendă, peste 57.000 de hectare, această societate fiind controlată de Grupul Al Dahra din Emiratele Arabe Unite.
Mai mult, un grup de investitori libanezi controlează mai multe companii agricole care deţin, de asemenea, mii de hectare în arendă în România, acestea fiind SC Maria Trading, cu aproape 12.000 de hectare, şi Agro Chirnogi, cu aproape 9.500 de hectare. Iar exemplele pot continua în ceea ce priveşte deţinătorii de terenuri agricole din străinătate. De altfel, în top 5 arendaşi apare un singur român, Ioan Niculae, cel care prin SC Intercerea S.A. lucrează 12.300 de hectare. Top 5 e completat de Jean Valvis, om de afaceri care prin SC Dorna Agri S.A. are sub control 8.200 de hectare.
Ce aduce nou proiectul PSD? În primul rând, are loc schimbarea categoriilor de persoane care au dreptul de preemţiune. Apoi, arendaii care vor dori să cumpere un teren agricol trebuie să facă dovada reşedinţei sau domiciliului pe teritoriul naţional pe o perioadă de 5 ani anterior încercării de cumpărare, cu doi ani mai mult faţă de prevederile în vigoare. Dacă dreptul de preemţiune e exercitat de un tânăr fermier, adică de o persoană de sub 40 de ani, acesta trebuie să dovedească domiciliul stabilit pe teritoriu naţional cu cel puţin un an anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole.
Condiţiile care trebuie îndeplinite de o persoană juridică pentru a putea cumpăra un teren sunt:
a) să aibă domiciliul/reşedinţa situat/situată pe teritoriul naţional pe o perioada de cel puţin 5 ani, anterior înregistrării ofertei de vânzare;
b) să desfăşoare activităţi agricole pe teritoriul naţional pe o perioada de cel puţin 5 ani, anterior înregistrării acestei oferte;
c) să fie înregistrată de autorităţile fiscale române cu minimum 5 ani, anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan;
d) să aibă studii în domeniul agricol.”
Pe de altă parte, terenurile agricole pot fi vândute mai repede de opt ani, dacă plătesc încă 80% din impozitul sumei care reprezintă diferenţa între preţul de cumpărare şi preţul de vânzare. În legea de la Senat nu se putea vinde terenul mai repede de 15 ani.
PNL a anunţat că va ataca la CCR dacă el trece de Parlament. Vasile Varga, secretar al Comisiei juridice din partea PNL, a subliniat că legea ar încălca Tratatul de aderare la UE, Constituţia, dar şi alte legi. Un punct de vedere similar l-a avut şi USR. „Predictibil, primele victime vor fi proprietarii români”, a declarat USR-istul Silviu Dehelean, care a subliniat că firmele străine sunt mult mai bine organizate şi cu servicii juridice organizate pentru a se ocupa exact de partea de birocraţie.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut
Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut Un număr de 1.275 de cazuri de intervenții ilegale realizate de diverse persoane la instalațiile de energie au fost identificate, anul trecut, în cele 20 de județe din […]
Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină”
Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină” Directorul general al OMV, Alfred Stern, a respins acuzațiile potrivit cărora compania ar profita de pe urma crizei generate de războiul din Orientul Mijlociu. De la începutul conflictului din Iran, prețurile la combustibil […]
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]