Judeţul Alba va avea unităţi sanitare doar de categoriile III, IV şi V
Ministerul Sănătăţii a dat startul la clasificarea spitalelor. Astfel, până la sfârşitul săptămânii viitoare, toate unităţile sanitare cu paturi de la noi din judeţ au obligaţia de a solicita, în scris, Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, clasificarea, conform noii legislaţii în vigoare. Cererea unităţilor trebuie să fie însoţită de o fişă de autoevaluare de a cărei corectitudine şi realitate a datelor înscrise răspunde managerul spitalului solicitant. La rându-i, DSP Alba are la dispoziţie 5 zile pentru a analiza cererile şi a încadra spitalele într-una dintre cele 5 categorii existente, în funcţie de nivelul de competenţă, după care va trimite Ministerului Sănătăţii (M.S.), pentru aprobare, noua clasificare. „Am realizat o nouă clasificare a spitalelor, mai simplă şi coerentă. Metoda de clasificare s-a realizat pe baza experienţei internaţionale şi a recomandărilor experţilor independenţi”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila. În ceea ce priveşte finanţarea ministrul Sănătăţii a precizat că va fi păstrată metodologia unică naţională de finanţare adică tarif pe caz ponderat unic la nivel naţional. Reprezentanţii M.S. spun că prin noua metodă de clasificare vor fi diminuate costurile de tratament prin evitarea internării la nivele inferioare de asistenţă spitalicească a pacienţilor cu patologii complexe, care nu pot fi rezolvaţi la acel nivel. Clasificarea spitalelor va avea un rol esenţial în elaborarea propunerilor de modelare a finanţării suplimentare a spitalelor, pe nivele de competenţă şi performanţă, şi pentru planificarea achiziţiilor de aparatură medicală.
Unităţile sanitare cu paturi se vor clasifica în 5 categorii, după cum urmeză: lspitale de categoria V: nivel de competenţă limitat – spitale care asigură, după caz, următoarele servicii: servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici, servicii medicale într-o singură specialitate sau servicii paleative; lspitale de categoria IV: nivel de competenţă bazal – spitale care deservesc populaţia pe o rază administrativ-teritorială limitată, pentru afecţiuni cu grad mic de complexitate; lspitale de categoria III: nivel de competenţă mediu – spitale care deservesc populaţia judeţului din aria administrativ-teritorială unde îşi au sediul şi, doar prin excepţie, din judeţele limitrofe, pentru afecţiuni cu grad mediu de complexitate; lspitale de categoria II (cu subcategoria II M pentru unităţile monoprofil): nivel de competenţă înalt – spitale care deservesc populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi din judeţele limitrofe, cu nivel înalt de dotare şi încadrare resurse umane şi care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad mare de complexitate; lspitale de categoria I (cu subcategoria I M pentru unităţile monoprofil): nivel de competenţă foarte înalt – spitale care asigură asistenţa medicală la nivel regional, deservind populaţia judeţului din aria lor administrativ-teritorială, precum şi alte judeţe, cu cel mai înalt nivel de dotare şi încadrare cu resurse umane şi care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad de complexitate foarte înalt. Din păcate conform acestei clasificări judeţul nostru nu stă prea bine. Şi asta pentru că vom avea doar unităţi spitaliceşti care se încadrează în categoriile inferioare, IV şi V. Să sperăm că măcar Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba va fi încadrat în categoria a III-a. Până în momentul de faţă, conform informaţiilor primite de la Direcţia de Sănătate Publică Alba, niciun manager de spital nu a depus cerere în ceea ce priveşte clasificarea. E destul de greu să admiţi că spitalul pe care îl conduci e undeva în partea inferioară a grilei… Faptul că judeţul nostru are doar spitale din categoriile IV şi V nu face decât să arate încă o dată starea jalincă a sistemului sanitar de la noi, lipsa implicării de sus, abandonarea a ceva ce cândva era funcţional în loc de investirea în aceste unităţi…
Pentru păstrarea funcţionalităţii sistemului naţional de urgenţă, inclusiv din punct de vedere al finanţării care este asigurată cu surse de finanţare distincte din bugetul Ministerului Sănătăţii, se va utiliza în continuare clasificarea spitalelor de urgenţă prevăzută prin Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 1764/2006. Ministerul Sănătăţii va permite o clasificare provizorie, până la 31 decembrie 2011, pentru acele unităţi care, deşi nu îndeplinesc în acest moment totalitatea criteriilor minime de clasificare, se pot angaja într-un proces de conformare la aceste cerinţe, cu termene şi responsabilităţi precise. De asemenea, s-a avut în vedere şi situaţia unităţilor care-şi pot coordona şi completa activitatea cu spitale învecinate, în special în centrele urbane de dimensiuni mari. Astfel, dacă una sau două specialităţi sunt asigurate prin linie de gardă continuă de către un alt spital, clasificat cel puţin la nivelul III şi aflat la maxim 5 km distanţă, acestea nu mai sunt considerate a fi obligatorii pentru unitatea solicitantă. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!”
Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!” În prag de Sărbători, sociologul albaiulian Alin Tomuș a fost prezent la Unirea FM la o emisiune, realzată de Simona Lodroman, care și-a propus să răspundă la întrebările: Crăciunul a fost furat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Cele mai frumoase mesaje de Crăciun. Urări și felicitări pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN fericit! Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de SFANTUL STEFAN. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pentru rude sau prieteni care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de Mos CRACIUN hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi