Spitalele care nu comunică familiilor pacienților nou internați informații despre starea lor în cel mult două ore de la internare, sancționate. Amenzi de până la 7.000 de lei
Ministerul Sănătății vrea să introducă sancțiuni pentru spitalele care nu comunică familiilor pacienților nou internați informații despre starea lor în cel mult două ore de la internare.
Este vorba despre o Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice.
Proiectul de act normativ a fost deja pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății.
Astfel, când o persoană se internează într-un spital, cadrele medicale vor fi obligate să anunțe familia pacientului, prin apel telefonic sau prin SMS, în cel mult 2 ore, ”secţia/ compartimentul unde este internat, numărul salonului, etajul, numele medicului curant şi numărul de telefon apelabil pentru informaţii despre starea de sănătate a pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului”.
Atunci când programul de vizite este suspendat, unitatea medicală este obligată să informeze telefonic, zilnic, familia pacientului, ”prin medicul curant/medicul de gardă/ personalul desemnat, despre starea şi evoluţia pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului”.
Unitatea medicală trebuie să afișeze la loc vizibil, la intrare, programul zilnic de lucru a medicilor curanți, stabilit de medicul şef/coordonator de secţie/compartiment, aprobat de directorul medical, ”în vederea solicitării aparținătorilor pacienţilor internaţi pe oricare dintre secţiile/compartimentele unităţii sanitare de a discuta cu medical curant, în timpul programului zilnic de lucru al acestuia, în baza programului stabilit și aprobat”.
Programul de vizite trebuie afișat la toate intrările în unitatea sanitară, ”în mod vizibil şi accesibil vizitatorilor, precum şi pe site-ul unităţii sanitare publice”.
Vizitatorii trebuie să beneficieze, în mod gratuit, de la unitatea sanitară, de ”echipament de protecție adaptat în funcție de gradul de risc al secției”.
Pacienții internati care au un grad redus de mobilitate pot beneficia de accesul ”permanent al unui însoțitor”, ”cu respectarea măsurilor interne de prevenire a transmiterii infecţiilor şi cu acordul şefului de secţie/ coordonatorului de compartiment”.
Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 3.500 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 5.000 lei la 7.000 lei pentru persoanele juridice.
Sursa: stirileprotv.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Duminica Sfintei Cruci 2026, simbol al jertfei, al speranței și al biruinței asupra suferinței. Tradiții pe 15 martie
Duminica Sfintei Cruci 2026, simbol al jertfei, al speranței și al biruinței asupra suferinței. Tradiții pe 15 martie Duminica Sfintei Cruci 2026 este sărbătorită în calendarul ortodox pe 15 martie și reprezintă unul dintre cele mai importante momente spirituale din Postul Paștelui. Această zi are o semnificație profundă pentru credincioși, fiind dedicată cinstirii Sfintei Cruci […]
Una din cinci gospodării din România, sub pragul sărăciei, după plata energiei: Raport al Observatorului Român al Sărăciei Energetice
Una din cinci gospodării din România, sub pragul sărăciei, după plata energiei: Raport al Observatorului Român al Sărăciei Energetice Aproximativ una din cinci (21,1%) gospodării din România ajunge sub pragul de sărăcie după plata facturilor la energie, potrivit celui mai recent raport anual publicat de Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE). Datele reliefează impactul semnificativ […]
VIDEO | Cum va fi transformată o fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu în hub cultural
Cum va fi transformată o fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu în hub cultural Consiliul Județean Timiș a emis dispoziția de expropriere pentru clădirea Vilei Internațional, cunoscută drept fosta casă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu din Timișoara. Clădirea, situată pe bulevardul C.D. Loga, a fost lăsată în paragină mai bine de două […]
