Ştirea zilei

Șofer din Sebeș, prins BEAT, la volanul unui autoturism, pe autostrada A10. Avea o alcoolemie de 0,45 mg/l

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer din Sebeș, prins BEAT, la volanul unui autoturism, pe autostrada A10. Avea o alcoolemie de 0,45 mg/l

Un bărbat de 41 de ani, din Sebeș, a fost depistat de către polițiștii din Sibiu, pe autostrada A10, în cadrul unei acțiuni pentru combaterea conducerii sub influența alcoolului, cu o alcoolemie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 10,00, pe A10, km. 1, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Sebeș, județul Alba.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Acțiunile polițiștilor rutieri continuă în scopul conștientizării participanților la trafic asupra riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 8 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 8 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 8 martie 2026 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Jocurile de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe din Alba. Ce spun primarii după ce Guvernul le permite să decidă dacă vor să păstreze sau nu păcănelele

Bogdan Ilea

Publicat

în

Jocurile de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe din Alba. Ce spun primarii după ce Guvernul le permite să decidă dacă vor să păstreze sau nu păcănelele Reglementările privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc au fost modificate prin Ordonanța de urgență adoptată de Guvern, marți, 24 februarie 2026. Potrivit noilor prevederi, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Solidaritate, emoție și speranță pentru bunicii din Apuseni: Au fost vizitați la început de primăvară de voluntarii Offroad Ajută și au primit pachete și mărțișoare realizate de elevii de la școlile de munte

Ioana Oprean

Publicat

în

Solidaritate, emoție și speranță pentru bunicii din Apuseni: Au fost vizitați la început de primăvară de voluntarii Offroad Ajută și au primit pachete și mărțișoare realizate de elevii de la școlile de munte Voluntarii Offroad Ajută Apuseni au pornit din nou pe drumurile greu accesibile ale Apusenilor pentru a ajunge la cei care au cea […]

Citește mai mult