Curier Județean

Sistemul de iluminat public din Sebeș, Lancrăm, Petrești și Răhău va fi modernizat: Proiect de finanțare nerambursabilă de peste 3.7 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Sistemul de iluminat public din Sebeș, Lancrăm, Petrești și Răhău va fi modernizat: Proiect de finanțare nerambursabilă de peste 3.7 milioane de lei

Municipiul Sebeș continuă demersul de modernizare și eficientizare a rețelei de iluminat public din municipiu prin accesarea de fonduri nerambursabile prin Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public derulat de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului de Mediu, al cărui obiectiv este sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public prin creșterea eficienței energetice a sistemelor de iluminat public.

„Valoarea totală a noului proiect este de 3.712.889,52 lei, iar finanţarea nerambursabilă se acordă în procent de 100% din cheltuielile eligibile ale obiectivului de investiţie. Zonele urbane vizate pentru modernizarea iluminatului public sunt: Cartierul Lucian Blaga, 24 Ianuarie, Bistrei, Cântarului, Cetății, Ciocârliei, George Coșbuc, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Mihai Eminescu, Mihai Viteazu, Miorița, Nicolae Iorga, Patria, Piața Libertății, Plevnei, Răchitei, Radu Stanca, Râului, Spicului, 8 Aprilie, Avram Iancu, Barbu S. Delavrancea, Cânepiști, Cibanului, Crișan, Florilor, Gării, Grivița, Iezerului, Lemnarilor, Luncile Prigoanei, Miraj, Morii, Oașa, Ogorului, Mihail Sadoveanu, Pădurenilor, Primăverii, Progresului, Sălane, Salcâmului, Secașului, Stejarului, Viitorului, Industrie Mică, Lungă, G. Schweighofer, Nicolae Bălcescu, Decebal, Lotrului, Tudor Vladimirescu, Vânători” a precizat primarul Sebeșului, Dorin Nistor.

Târgul Grădinarului

Proiectul presupune achiziţionarea şi instalarea de corpuri de iluminat cu LED cu eficienţă energetică ridicată, precum și achiziţionarea şi instalarea sistemului de telegestiune care permite reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiţie. Vor fi înlocuite corpurile de iluminat vechi și neperformante cu unele construite în baza noilor tehnologii, mai eficiente, mai economice și mai puțin poluante. Se va realiza completarea sistemului de iluminat public existent cu corpuri de iluminat cu surse LED în situaţiile în care stâlpii de pe tronsonul respectiv nu sunt echipaţi cu corpuri de iluminat sau acestea sunt deteriorate sau nefuncţionale, precum și completarea sistemului de iluminat existent în sectoarele în care acesta este deficitar.

Cele mai importante rezultate ale punerii în practică a proiectului sunt: reducerea consumului anual de energie primară în iluminat public cu 55%; reducerea poluării prin scăderea cantității de gaze cu efect de seră degajate odată cu diminuarea consumului de energie electrică și îmbunătățirea calității iluminatului public.

Prin acest demers este abordată și ultima zonă a municipiului, astfel încât întreg sistemul de iluminat public din municipiul Sebeș și localitățile aparținătoare Lancrăm, Petrești și Răhău să fie modernizat în cadrul mai multor proiecte cu finanțare nerambursabilă sau de la bugetul local. Concret, în procent de 30% lucrările de modernizare a sistemului de iluminat public au fost finalizate, 20% se află în curs de realizare, iar pentru restul – Municipiul Sebeș are depuse cereri de finanțare nerambursabilă eligibile.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | „Marșul pentru Viață” 2026: Sute de persoane de toate vârstele participă la Alba Iulia la manifestarea pentru sprijinirea mamelor și copiilor

Ioana Oprean

Publicat

în

„Marșul pentru Viață” 2026: Sute de persoane de toate vârstele participă la Alba Iulia la manifestarea pentru sprijinirea mamelor și copiilor Marșul pentru Viață are loc la Alba Iulia duminică, 29 martie 2026, de la ora 15:00, sub genericul „Solidaritate pentru amândoi”, evenimentul fiind dedicat susținerii mamei și copilului. Sute de participanți de toate vârstele […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | ACCIDENT rutier în Alba: Trei mașini s-au ciocnit în satul Șard

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT rutier în Alba: Trei mașini s-au ciocnit în satul Șard Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în jurul orei 14.30, în satul Șard. Intervin pompierii din Alba Iulia. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs în localitatea Șard. În accident ar […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Elevă de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia, rezultat deosebit la olimpiada de Istorie: Miruna Pop, a doua calificare la etapa națională a disciplinei

Ioana Oprean

Publicat

în

Elevă de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia, rezultat deosebit la olimpiada de Istorie: Miruna Pop, a doua calificare la etapa națională a disciplinei O elevă de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia a obținut un rezultat deosebit la olimpiada de Istorie. Miruna Pop a reușit a doua calificare […]

Citește mai mult