Sindicatul „Viitorul Mineritului” din Roșia Montană: Opriți campania de defăimare a minerilor cinstiți care luptă pentru locuri de muncă!
Condamnăm acțiunile unor grupuri, membre ale unor ONG-uri române sau străine, care au venit deliberat în Roșia Montană să instige la ură și comportament agresiv. Aceștia filmează ostentativ, pun întrebări impertinente, instigă la violență doar pentru ca apoi să declare că sunt agresați și bruscați de către localnici.
Este o strategie murdară pe care o folosesc oponenții propiectului minier. Este inadmisibil ca oamenii din Roșia Montană să fie târâți într-un asemenea joc periculos și murdar.
La Roșia Montană vin în fiecare an oponenți ai proiectului minier, iar mulți dintre ai au dialogat cu oamenii din comunitate. Chiar și în Comisia specială din Parlament se regăsesc oponenți cunoscuți ai proiectului minier, dar aceștia au fost bine primiți la Roșia Montană. Oricine este binevenit la noi, atâta timp cât ne respectă, îi respectă pe localnici și nu îi provoacă sau nu îi jignesc.
Vrem să le transmitem tuturor românilor că noi suntem oameni simpli, dar cu verticalitate și responsabilitate. Cunoaștem noțiunile de bun-simț și respect pe care ni le-au inoculat părinții și bunicii noștri. Suntem oameni credincioși și ospitalieri și îi așteptăm la Roșia Montană pe toți cei care vor să cunoască cu adevărat proiectul minier, care sunt cu adevărat interesați de eforturile companiei pentru salvarea comunității, a patrimoniului și a mediului. Dar nu suntem de acord cu cei care vin să tulbure liniștea în mod deliberat, pentru a folosi imaginile cu minerii înfierați pe toate posturile de televiziune.
Oamenilor le este extrem de greu să facă față lipsei de locuri de muncă. Ei așteaptă soluții de la politicieni, nu vorbe goale și promisiuni. De asemenea, locuitorii din Roșia Montană sunt deschiși la un dialog cu cei din Piața Universității, așa cum ați putut vedea și duminica trecută, când am reușit să ne auzim unii cu alții prin intermediul televiziunilor. Important este ca acest dialog să fie civilizat și corect, fără acțiuni de intimidare sau de instigare la violență.
Nu merităm să fim jigniți și ofensați de către oameni care nu cunosc realitatea din Roșia Montană și care nu ne reprezintă.
Cristian Albu, președinte Sindicatul ”Viitorul Mineritului” din Roșia Montană
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Rețea de transport în comun cu autobuze electrice pentru orașul Ocna Mureș și două comune învecinate: De când vor fi disponibile cursele pe noile trasee
Rețea de transport în comun cu autobuze electrice pentru orașul Ocna Mureș și două comune învecinate Se fac în această perioadă ultimele demersuri administrative pentru delegarea serviciului public de transport rutier în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară constituită de UAT-urile Ocna Mureș, Unirea și Lunca Mureșului. Va exista o rețea radială cu plecare din Ocna […]
Turismul din Alba, în continuă scădere: Numărul de turiști și de înnoptări a scăzut drastic în noiembrie 2025. Județul, pe ultimul loc la gradul de ocupare din Regiunea Centru
Turismul din Alba, în continuă scădere: Numărul de turiști și de înnoptări a scăzut drastic în noiembrie 2025. Județul, pe ultimul loc la gradul de ocupare din Regiunea Centru Turismul din județul Alba a înregistrat o scădere semnificativă în luna noiembrie 2025, potrivit datelor oficiale ale Direcției Regionale de Statistică Alba. Numărul turiștilor cazați, dar […]
APEL UMANITAR pentru Răzvan Stîncel, un tânăr din Aiud care luptă de luni de zile pentru viață: „Haideți să fim noi ajutorul de care are nevoie!”
APEL UMANITAR pentru Răzvan Stîncel, un tânăr din Aiud care luptă de luni de zile pentru viață Comunitatea locală se mobilizează în sprijinul lui Răzvan Stîncel, un tânăr din Aiud care luptă pentru viață. De câteva luni Răzvan duce o luptă acerbă pentru viață pentru un pat de spital. Preotul paroh al Parohiei Ortodoxe Măgina, […]