Actualitate

Sindicatele declanșează proteste, pe termen nelimitat, în toate penitenciarele din țară

Ioana Oprean

Publicat

în

Sindicaliștii din Administrația Națională a Penitenciarelor vor protesta, începând de luni, pe termen nelimitat în toate penitenciarele. 

penitenciarPotrivit unui material transmis sâmbătă de președintele Sindicatului Omnia Administrația Națională a Penitenciarelor, Sorin Dumitrașcu, revendicările angajaților din penitenciare vizează „îmbunătățirea condițiilor de muncă, angajarea unui număr suficient de personal, eliminarea inechităților salariale și demiterea ministrului Justiției pentru incapacitate profesională”.

„Personalul din penitenciare lucrează în aceleași condiții pe care ministrul Justiției le deplânge în ceea ce-i privește pe deținuți. Cu toate acestea nu există un plan concret de îmbunătățire a condițiilor de lucru pentru personal, deși ANP s-a angajat la aceasta prin Acorduri Colective succesive. În prezent, se înregistrează la nivelul sistemului penitenciar un număr de 1,5 milioane ore suplimentare efectuate de către personal, foarte multe dintre acestea fiind imposibil de recuperat datorită deficitului de personal de 8.000 de angajați, estimat de către ANP prin raportare la standardele de personal oficiale”, se susține în materialul sindicaliștilor ANP.

Conform sursei citate, ministrul Justiției refuză aplicarea OUG 20/2016 în sensul eliminării inechităților salariale și pentru personalul din sistemul penitenciar, deși actul normativ include această categorie alături de ceilalți angajați din sistemul de apărare, ordine publică și siguranța națională.

„Sindicatele din penitenciare vor acționa în judecată Guvernul pentru recuperarea acestor sume de bani datorate”, se precizează în material.

Sindicaliștii din penitenciare anunță, totodată, că „protestele vor continua pe termen nelimitat până la soluționarea revendicărilor” și menționează un calendar al acțiunilor:

luni, 26 septembrie: Penitenciar Gherla, Penitenciar de Minori și Tineri Craiova, Penitenciar Poarta Albă, Penitenciar Giurgiu, Penitenciar Codlea;

joi, 29 septembrie: Penitenciar Târgu Jiu, Penitenciar Vaslui, Penitenciar Barcea Mare, Penitenciar București Jilava, Penitenciar Tulcea;

luni, 3 octombrie: Penitenciar Ploiești, Penitenciar Focșani, Penitenciar de Minori și Tineri Tichilești, Penitenciar Drobeta Turnu Severin, Penitenciar Baia Mare;

miercuri, 5 octombrie: Penitenciar Timișoara, Penitenciar Târgu Mureș, Penitenciar Brăila, Penitenciar Mărgineni, SNPAP /CR Târgu Ocna;

joi, 6 octombrie: Penitenciar de Femei Târgșor, Penitenciar Craiova, Penitenciar Miercurea Ciuc, Penitenciar Oradea, Penitenciar Colibași;

luni, 10 octombrie: Penitenciar București Rahova, Penitenciar Iași, Penitenciar Pelendava, Centrul de Reeducare Buziaș;

miercuri, 12 octombrie: Penitenciar de Minori și Tineri Bacău, Penitenciar Satu Mare, Penitenciar Bistrița, Penitenciar Spital Dej, Penitenciar Slobozia;

joi, 13 octombrie: Penitenciar Aiud, Penitenciar Arad, Penitenciar Găești, Penitenciar Botoșani, Penitenciarul Galați.

Sindicaliștii reamintesc că ministrul Justiției, Raluca Prună, a promis că va discuta la Penitenciarul Gherla cu angajații ANP care protestează începând de luni, fiind invitată la inaugurarea festivă a Centrului Terapeutic pentru Femei, împreună cu ambasadorul Norvegiei în România, Tove Bruvik Westberg.

„Cu speranța că a înțeles exact legislația pe care dorește să o discute cu personalul, anterior făcând confuzii serioase,  solicităm ministrului Justiției ca întâlnirea să aibă loc înainte de mitingul de protest care este organizat în data de 26.09.2016 în intervalul orar 11,00 — 15,00 în fața Penitenciarului Gherla”, solicită sindicaliștii din penitenciare.

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

2 februarie 2026 | Aproape 100 de persoane salvate de pe munte în România în ultimele 24 de ore: Câte apeluri a primit Salvamont Alba

Lucian Dărămuș

Publicat

în

2 februarie 2026 | Aproape 100 de persoane salvate de pe munte în România în ultimele 24 de ore: Câte apeluri a primit Salvamont Alba În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 94 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, a transmis Salvamont România în dimineața zilei […]

Citește mai mult

Actualitate

Reguli noi pentru analizele gratuite: Gata cu fondurile epuizate în primele zile ale lunii. CNAS va elimina plafonul dat clinicilor private

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli noi pentru analizele gratuite: Gata cu fondurile epuizate în primele zile ale lunii. CNAS va elimina plafonul dat clinicilor private Bolnavii din România vor avea acces la analizele decontate de stat pe tot parcusrsul lunii, nu doar câteva zile ca până acum. Practic, Casa de Asigurări de Sănătate va elimina plafonul acordat clinicilor private. […]

Citește mai mult

Actualitate

UPDATE FOTO | INCENDIU pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Un ansamblu TIR cuprins de flăcări

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Un ansamblu TIR cuprins de flăcări Traficul rutier este restricționat pe Autostrada A1, la kilometrul 277 în zona localității Săliște pe sensul de mers Sebeș-Sibiu. Se circulă pe o singură bandă, pentru a asigura intervenția autospecialelor care acționează pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la un ansamblu TIR. „ISU […]

Citește mai mult