Rămâi conectat

Actualitate

Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat vor avea loc și în acest an! Ministerul Educației: „Din simulări va rezulta nivelul cunoștințelor elevilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației, iar președintele Consiliului Național al Elevilor a declarat că propunerea acceptată de Minister a fost ca simulările să aibă loc în perioada martie-aprilie, pentru clasele a VIII-a și a XII-a.

Simularea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat 2021 va avea loc anul acesta, după ce în urmă cu un an simulările au fost anulate din cauza pandemiei COVID-19.

De remarcat că Ministerul Educației anunță în comunicatul de presă remis în cursul serii de ieri, după dezbateri, că este nevoie de “identificarea surselor de finanțare a acțiunilor remediale“. Precizarea vine după ce, în conferință de presă, Sorin Cîmpeanu a declarat că “recuperarea se va face doar prin devotamentul fiecărui cadru didactic”.

În comunicatul remis de Ministerul Educației în cursul serii de joi, după discuțiile avute cu sindicatele din învățământ, cu asociațiile elevilor și părinților, instituția a anunțat că s-a validat prin consens “susținerea examenelor naționale, cu prezență fizică, la datele planificate, pe baza unor tematici de examen adaptate/corelate cu materia predată și susținerea unor evaluări premergătoare examenelor astfel încât să existe suficient timp pentru acțiuni remediale, focusate pe rezultatele analizelor/evaluărilor/simulărilor din care sa rezulte nivelul cunoștințelor asimilate de către elevi. Identificarea surselor de finanțare a acțiunilor remediale“.

CITEȘTE ȘI: Examenul Național și Bacalaureatul din acest an NU vor fi decalate sau amânate. Declarațiile Ministrului Educației

“Sindicatele din învățământul preuniversitar au solicitat ME elaborarea unor seturi de subiecte pentru a veni în sprijinul elevilor care vor susține examenele naționale“, precizează Ministerul Educației în același comunicat, lăsând de înțeles că subiectele simulărilor vor fi realizate de Ministerul Educației.

Președintele Consiliului Național al Elevilor a declarat pentru Edupedu.ro că propunerea înaintată la discuția de ieri și agreată de Ministerul Educației a fost ca “pe 15 februarie să avem toate datele pentru fiecare examen, ca simulările de Evaluare Națională și Bacalaureat 2021 să fie organizate în martie-aprilie pentru clasele a VIII-a și a XII-a, corelată cu propunerea noastră ca elevii din clasele terminale să aibă prioritate la întoarcerea la cursuri când se redeschid școlile“.

“Noi ne-am gândit că elevii care dau Bacalaureatul și Evaluarea Națională nu au avut absolut niciun contact cu simularea acestora și cu atmosfera de examen, pentru că ei nu au susținut simulările nici când erau a XI-a și a VII-a, anul trecut aceste testări fiind anulate. Pe lângă asta, e și o măsură de evaluare a nivelului cunoștințelor lor. E nevoie de acest instrument“, a explicat Rareș Voicu.
Comunicatul integral al Ministerului Educației, după discuția cu sindicatele, elevii și părinții:

“Astăzi, 07 ianuarie, pentru continuarea si completarea consultarilor din cadrul Proiectului ”Romania Educata”, ministrul Educației Sorin Mihai Cîmpeanu a avut o serie de 4 întâlniri succesive cu partenerii de dialog social: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”, Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, apoi cu Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, apoi cu Consiliul Național al Elevilor, apoi cu Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Uniunea Studenților din România si Uniunea Națională a Studenților din România.

În cadrul reuniunii s-au definit si validat 3 abordari comune (Ministerul Educatiei-Sindicate-Elevi-Parinti-Studenti), pe urmatoarele teme de interes general:

S-a reiterat dorința de deschidere in format clasic a semestrului II, pe 8 februarie, sub rezerva evoluției epidemiologice si a evolutiei campaniei de vaccinare, înțelegându-se importanța prioritizarii stării de sănătate a elevilor si profesorilor prin diminuarea riscurilor, fara a neglija importanta procesului educational, inclusiv necesitatea imperativa a organizării unor actiuni remediale. Nu se va exclude niciun scenariu care va rezulta în urma unei analize responsabile realizate în ultima decada a lunii Ianuarie, de catre factorii decizionali indreptatiti, referitor la modalitatea de derulare a activitatilor didactice în semestrul II.
Susținerea creșterii în valoare absolută a bugetului educației, astfel încât să se poată susține masurile existente in Programul de Guvernare 2021-2024/Buget National 2021, in concordanta cu principiile Proiectului „Romania Educata”
Susținerea unei informări corecte și complete asupra necesitatii si importantei actului de vaccinare, fără a exista obligativitatea vaccinării.

Alături de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) de Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” si de Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, s-au validat prin consens urmatoarele:

Continuarea si dezvoltarea proiectului strategiei de digitalizare a educatiei din Romania – SMART-Edu.
Necesitatea initierii urgente a unor consultari in vederea adoptarii celor mai eficiente măsuri de profesionalizare a managementului unităților de învățământ și a tuturor structurilor din sistemul preuniversitar, in conformitate cu principiile „Romania Educata”.
Susținerea examenelor naționale, cu prezență fizică, la datele planificate, pe baza unor tematici de examen adaptate/corelate cu materia predată și susținerea unor evaluări premergătoare examenelor, astfel încât să existe suficient timp pentru acțiuni remediale, focusate pe rezultatele analizelor/evaluărilor/simulărilor. Identificarea surselor de finantare a actiunilor remediale. Sindicatele din invatamantul preuniversitar au solicitat ME elaborarea unor seturi de subiecte pentru a veni in sprijinul elevilor care vor sustine examenele nationale.
Sustinerea finanțării instituționale a cercetării din universități și asigurarea resurselor financiare pentru investitii in infrastructura din sistemul de educatie.
Identificarea resurselor financiare pentru motivarea personalului din invatamant.
Imbunatatirea proiectului planurilor-cadru pentru liceu prin receptivitatea ME in raport cu propunerile care se vor primi in perioada de consultare publica (extinsa de la minim legal de 10 zile la 25 zile).

Alături de Consiliul Național al Elevilor, s-au validat prin consens urmatoarele:

Susținerea examenelor naționale, cu prezență fizică, la datele planificate, pe baza unor tematici de examen adaptate/corelate cu materia predată și susținerea unor evaluări premergătoare examenelor astfel încât să existe suficient timp pentru acțiuni remediale, focusate pe rezultatele analizelor/evaluărilor/simulărilor din care sa rezulte nivelul cunostintelor asimilate de catre elevi. Identificarea surselor de finantare a actiunilor remediale.
Susținerea suplimentării bugetului dedicat educației în anul 2021, in vederea creșterii cuantumului minim obligatoriu al burselor elevilor (conform HG 1064/2020).
Operationalizarea Legii 226/2020 decontarii transportului prin reglementarea tarifelor maximale prin ANRSC (Autoritatea Nationala pentru Reglementarea Serviciilor Comunitare).
Imbunatatirea proiectului planurilor-cadru pentru liceu prin receptivitatea ME in raport cu propunerile care se vor primi in perioada de consultare publica (extinsa de la minim legal de 10 zile la 25 zile). Se doreste astfel obtinerea/aprobarea unor variante finale adecvate din perspectiva educației, dar și a așteptărilor societății și a nevoilor pieței muncii. In mod special CNE a solicitat flexibilizarea/particularizarea cât mai pronunțată posibil, îndeosebi pentru ciclul liceal superior.
CNE a solicitat identificarea unui „numitor comun” pentru metodologia de feedback semestrial/evaluarea profesorilor de catre elevi.

Alaturi de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți s-au validat prin consens urmatoarele:

Susținerea prioritară a unei creșteri semnificative a costului standard/elev – componentă destinată cheltuielilor materiale.
Consolidarea cadrului legal care să faciliteze dialogul între școală și societatea civilă.
Susținerea examenelor naționale, cu prezență fizică, la datele planificate, pe baza unor tematici de examen adaptate/corelate cu materia predată și susținerea unor evaluări premergătoare examenelor astfel încât să existe suficient timp pentru acțiuni remediale, focusate pe rezultatele analizelor/evaluărilor/simulărilor din care sa rezulte nivelul cunostintelor asimilate de catre elevi. Identificarea surselor de finantare a actiunilor remediale. Necesitatea initierii urgente a unor consultari in vederea adoptarii celor mai eficiente măsuri de profesionalizare a managementului unităților de învățământ și a tuturor structurilor din sistemul preuniversitar, in vederea privilegierii competentei si eliminarea politizarii sistemului de educatie.

Alaturi de asociatiile studentilor (ANOSR, UNSR si USR), s-au validat prin consens urmatoarele:1.

Sustinerea si urgentarea infiintarii Registrului Unic Naţional Integrat al Diplomelor şi Actelor de Studii (RUNIDAS).
Sustinerea financiara a accesului studenților la publicatii de specialitate necesare pregătirii universitare.
Asigurarea resurselor financiare pentru sustinerea investitiilor in infrastructura sociala, de educatie si cercetare din sistemul de invatamant superior, precum si sustinerea finanțării instituționale a cercetării din universități.
Dezvoltarea unei platforme unice la nivel național pentru înscrierea și admiterea în facultate.
Operaționalizarea și consolidarea accesului studenților la asigurări de sănătate.”

Sursa: edupedu.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Contribuțiile CAS și CASS în 2025 pentru PFA-uri: Care sunt pragurile și termenele-limită

Publicat

în

Taxele CAS și CASS pentru PFA în 2025: ce praguri trebuie atinse și până când se plătesc la ANAF Persoanele fizice autorizate (PFA) vor continua să reprezinte în 2025 o opțiune accesibilă pentru desfășurarea activităților economice independente, însă acest statut vine cu obligații fiscale clare, în funcție de tipul de impozitare ales: în sistem real […]

Citește mai mult

Actualitate

10-11 august 2025 | COD GALBEN de CANICULĂ în Alba și alte zone din țară. Maxime între 33 și 37 de grade și nopți tropicale. Cod portocaliu în vest

Ioana Oprean

Publicat

în

10-11 august 2025 | COD GALBEN de CANICULĂ în Alba și alte zone din țară. Maxime între 33 și 37 de grade și nopți tropicale. Cod portocaliu în vest ANM a emis sâmbătă noi atenționări cod galben și portocaliu de caniculă, valabile în Alba și alte județe din țară. Astfel, în intervalul 10-11 august, maximele […]

Citește mai mult

Actualitate

Valuri de căldură și temperaturi record: Iulie 2025, în topul celor mai fierbinți luni din istorie

Publicat

în

Criza climatică se adâncește: Iulie 2025 urcă pe locul trei în clasamentul lunilor iulie caniculare Luna iulie 2025 a fost a treia cea mai caldă lună iulie înregistrată vreodată la nivel global, potrivit datelor publicate joi de Serviciul Copernicus privind Schimbările Climatice (C3S), observatorul climatic al Uniunii Europene. Potrivit experților, această lună a fost marcată […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea