Politică Administrație

Simone Albani, PNL, consilier local: Doar mergând la vot la referendum putem găsi un consens ca români!

Alexandra Mates

Publicat

în

S-a pus în discuţie în ultimele săptămâni dacă noi ca români suntem un popor cu valenţe democratice, dacă avem un stat democratic sau nu. Cred că ştim cu toţii că răspunsul la aceste întrebări este un DA ferm şi hotărât! Avem ocazia duminica ce vine, pe 29 iulie, să arătăm clar acest lucru, făcând cel mai democratic şi liber gest: să mergem LA VOT!

Ca ales în Consiliul Local Alba Iulia respect toate opiniile de orice fel, însă mă simt obligat în acelaşi timp, faţă de toţi, să vă invit să mergeţi la vot, pentru că doar aşa putem găsi un consens, doar aşa putem ştii cine suntem ca popor. Într-o democraţie, tensiunea politică, problemele sociale, dilemele şi antagonismele se rezolvă doar prin vot. Nu prin tribunale sau mergând cu pîra la Bruxelles sau Berlin. Doar noi românii ne putem rezolva între noi problemele şi DOAR PRIN VOT. Aşa vom fi o naţiune mare şi puternică!

Există însă un preşedinte, încă în funcţie, Traian Băsescu, ce se ţine cu dinţii de scaun şi pentru asta ar face orice! Inclusiv distrugerea imaginii României şi inclusiv să se opună votului oamenilor. Acest om a fost judecat şi condamnat de Curtea Constituţională că a încălcat flagrant Constituţia. Dar probabil cele mai atroce gesturi le-a făcut în ultima lună, când el şi echipa sa fac orice ca să nu piardă puterea. Traian Băsescu ştie că e pe cale să piardă tot şi dă semnale că pe orice cale el NU VREA SĂ RECUNOASCĂ VOTUL oamenilor. Inventează motive de orice fel ca să rămână în funcţie şi să nu recunoască puterea ta la vot.
Singurul om care cultivă un sentiment anti-democratic în acest moment e Traian Băsescu! Şi asta pentru că asemeni unui dictator se teme de vot. El nu vrea să votezi, el se bazează pe neîncrederea oamenilor, pe neinformarea lor, el vrea să se folosească de problemele pe care le-ai putea avea în ziua votului şi poate de vacanţa ta … numai-numai să nu mergi la vot! El vrea să fie un preşedinte al lehamitei şi al plictiselii. Acestui om trebuie SĂ ÎI DĂM O REPLICĂ A BUNULUI SIMŢ şi să mergem la vot. Trebuie să îi arătăm că deşi vrea să ne ia pe toţi drept idioţi şi să rămână în funcţie datorită unor chichiţe juridice, VOTUL NOSTRU E PUTERNIC şi relevant. Trebuie să îl învăţăm pe Traian Băsescu ce înseamnă puterea democraţiei!

Pe cei care cred că Băsescu e un lucru toxic prin ce a făcut în ultimii ani vă chem să punem punct acestei ere. Pe cei care au altă opinie, cu respect îi chem să vină la vot să rezolvăm această problemă a viitorului României într-un mod cinstit – prin vot, să ştim care e opinia majoritară. E timpul să ştim cine suntem, să ştim care ne e voinţa ca popor şi să nu mai lăsăm impostori să se intituleze preşedinţi pe NE-votul celor care stau acasă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Zeci de noi locuri de parcare într-un oraș din Alba: Sunt amenajate în locul unor garaje dezafectate

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Zeci de noi locuri de parcare într-un oraș din Alba: Sunt amenajate în locul unor garaje dezafectate Lucrările de reamenajare a parcărilor de la Piața Mică, blocurile 13, 34 și 15, au început, a anunțat, sâmbătă, 31 ianuarie 2026, primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar. „Deși iarna încă mai staționează pe meleagurile noastre, condițiile pentru […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan: Dreptate pentru moți! În urma demersurilor PSD, oamenii din Apuseni beneficiază din nou de reducerea de 50% la taxele și impozitele locale

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan: Dreptate pentru moți! În urma demersurilor PSD, oamenii din Apuseni beneficiază din nou de reducerea de 50% la taxele și impozitele locale Modificările legislative, care au blocat acordarea reducerilor fiscale pentru locuitorii din Munții Apuseni, au fost corectate, astăzi, de Guvern prin ordonanță de urgență. În urma numeroaselor sesizări primite de la primarii […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Florin Roman: „Moților din județele Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara și Arad li se face dreptate prin menținerea reducerii nivelului birurilor la plata impozitelor locale”

Ioana Oprean

Publicat

în

Florin Roman: „Moților din județele Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara și Arad li se face dreptate prin menținerea reducerii nivelului birurilor la plata impozitelor locale” „Moților din județele Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara și Arad, li se face dreptate prin menținerea reducerii nivelului birurilor la plata impozitelor locale”, a anunțat, vineri, 30 ianuarie 2026, deputatul PNL de […]

Citește mai mult