Sibiul prelungește carantina cu încă 7 zile: Deplasarea la secțiile de votare va fi permisă
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sibiua decis prelungirea perioadei de carantină în municipiul Sibiu, dar și în alte localități din cauza ratei de infectare care se menține ridicată în județ. Pe de altă parte, s-a decis instituirea măsurii de carantină zonală și pentru o nouă localitate din județ.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis prelungirea perioadei de carantină cu încă o săptămână pentru municipiul Sibiu, oraşele Cisnădie şi Tălmaciu şi comuna Şelimbăr şi instituirea carantinării în localitatea Mârşa, informează un comunicat de presă al Prefecturii.
„Astăzi, 27 noiembrie a.c., a avut loc o şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu. În cadrul şedinţei, cu respectarea prevederilor art. 12 din Legea 136/2020 s-au aprobat 4 hotărâri care vizează solicitarea către Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de emitere a Ordinului Comandantului Acţiunii pentru prelungirea măsurii de carantină zonală a Municipiului Sibiu, localitatea Şelimbăr, cartierul Arhitecţilor (Cisnădie), oraşul Cisnădie şi oraşul Tălmaciu, precum şi instituirea măsurii de carantină zonală în localitatea Mârşa. Circulaţia şi staţionarea în spaţiile publice a persoanelor sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza Declaraţiei pe proprie răspundere, iar pentru deplasarea în interes profesional, este necesară adeverinţa eliberată de angajator care trebuie să cuprindă următoarele date: nume, prenume, adresa locuinţei, date referitoare la identificarea locului de muncă, date referitoare la identificarea angajatorului (adresa punctului de lucru), domeniul activităţii profesionale, mijlocul de deplasare, precum şi itinerariul de deplasare pe raza zonei carantinate şi intervalul orar în care îşi desfăşoară activitatea”, precizează Prefectura Sibiu.
Potrivit sursei citate, în zilele de sâmbătă şi duminică se închid doar magazinele nealimentare din centrele comerciale, însă magazinele de bricolaj nu îşi vor suspenda activitatea.
„Legitimaţia de serviciu nu mai este document doveditor pentru a justifica motivul deplasării. În data de 5 şi, respectiv, 6 decembrie sunt permise deplasările în vederea organizării alegerilor, precum şi a exercitării votului”, se mai menţionează în comunicat.
Rată de infectare de peste 7 la mia de locuitori în județul Sibiu
Judeţele Sibiu şi Constanţa păstrează o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de peste 7 la mia de locuitori în ultimele două săptămâni, potrivit raportării transmise, vineri, de Grupul de Comunicare Strategică.
Conform GCS, pe primul loc în ţară ca rată de infectare cu noul coronavirus a trecut judeţul Constanţa, cu 7,54, în creştere faţă de ziua precedentă, când se înregistra 7,1.
Pe locurile următoare se plasează judeţul Sibiu cu 7,49, în scădere faţă de ziua anterioară, când a înregistrat 7,63, şi judeţul Cluj cu 6,89, în scădere faţă de ziua precedentă când se înregistrase 6,93.
Municipiul Bucureşti are o incidenţă de 6,63 la mia de locuitori, în creştere faţă de joi, când a avut 6,56.
O rată de infectare mare se mai înregistrează în judeţele Braşov – 6,79, Alba – 5,65, Arad – 5,36, Timiş – 5,12.
Judeţele cu incidenţă mică a cazurilor de infectare la mia de locuitori, în ultimele două săptămâni, sunt Gorj – 1,48, Harghita – 1,59 şi Vrancea – 1,61.
Niciunul dintre judeţele ţării nu se mai află în zona verde.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Una dintre cele mai folosite rețele de socializare a limitat editarea imaginilor cu AI după un scandal uriaș. Doar utilizatorii care plătesc abonament mai pot folosi serviciul
Una dintre cele mai folosite rețele de socializare a limitat editarea imaginilor cu AI după un scandal uriaș. Doar utilizatorii care plătesc abonament mai pot folosi serviciul Editarea imaginilor cu ajutorul instrumentului de inteligență artificială, Grok, a fost restricționat pe platforma de socializare X. Astfel, doar utilizatorii care plătesc abonament mai pot crea imagini. Un […]
România va moderniza în Ucraina peste 10 kilometri de drum, în continuarea Drumului Expres Suceava-Siret: „Ca să fie eligibil pe SAFE, proiectul trebuie să aducă beneficii și unei țări vecine”
România va moderniza în Ucraina peste 10 kilometri de drum, în continuarea Drumului Expres Suceava-Siret Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va moderniza aproximativ 15 kilometri de drum din Ucraina, ca parte a contractului pentru lotul 3 al Drumului Expres Suceava – Sirect, au declarat reprezentanții CNAIR pentru economica.net, confirmând informații apărute în […]
Indiferență care a deschis ușa morții: Un bărbat a decedat după ce i s-a făcut rău în autobuz, fără ca măcar un călător să aibă vreo reacție salvatoare
Indiferență care a deschis ușa morții: Un bărbat a decedat după ce i s-a făcut rău în autobuz, fără ca măcar un călător să aibă vreo reacție salvatoare Un bărbat în vârstă de 43 de ani a murit în noaptea de 8 spre 9 ianuarie 2026, în timp ce se afla într-un autobuz de pe […]





