Și-a LOVIT iubita și fiica în vârstă de 10 ani și le-a amenințat cu moartea: Bărbat din Roșia Montană, REȚINUT de polițiști
Un bărbat din comuna Roșia Montană a fost reținut de polițiști după ce și-a agresat concubina și fiica și a distrus bunurile din locuință.
Un bărbat din comuna Roșia Montană a fost reținut de polițiști pentru violență în familie. Și-a agresat concubina și fiica și a distrus bunurile din locuință. Pe numele său a fost emis și un ordin provizoriu de protecție prin care i-a fost interzis să se apropie de membrii familiei sale.
În după amiaza zilei de 26 februarie 2021, în jurul orei 18,30, Poliția Orașului Abrud a fost sesizată de către o femeie de 33 de ani, din comuna Roșia Montană, cu privire la faptul că ea și fiica sa, în vârstă de 10 ani, au fost agresate.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, pe fondul consumului de alcool, concubinul femeii, în vârstă de 32 de ani, ar fi distrus ușa uneia dintre camerele locuinței comune după care ar fi lovit-o pe cu pumnii, în zona capului. Bărbatul ar fi agresat-o și pe fiica sa, în vârstă de 10 ani, iar ulterior le-ar fi amenințat, pe cele două, cu moartea.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului și au emis un ordin provizoriu de protecție, pentru o perioadă de 5 zile.
Ulterior, față de bărbat, au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, distrugere și amenințare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Moment aparte la ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui” la Șugag: Localnică, aniversată la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. Ioana Cernat are 44 de strănepoți și 6 stră-strănepoți
Moment aparte la ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui” la Șugag: Localnică, aniversată la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. Ioana Cernat are 44 de strănepoți și 6 stră-strănepoți ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui”, obicei păstrat de generații la Șugag, va marca anul acesta un moment aparte. O localnică va fi aniversată la […]
FOTO | Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „MAFIA LEMNULUI din Alba își bate joc de investiția de 60 de milioane de euro de pe Transapuseana!”
FOTO | Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „MAFIA LEMNULUI din Alba își bate joc de investiția de 60 de milioane de euro de pe Transapuseana!” Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, a publicat, joi, 19 martie 2026, imagini dezolante de pe Transpuseana, drum județean pentru a cărui modernizare autoritățile au investit fonduri importante. Fotografiile […]
FOTO | Înotătorul Avram Iancu, vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia: S-a antrenat și fotografiat cu cei prezenți
Înotătorul Avram Iancu, vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia: S-a antrenat și fotografiat cu cei prezenți Înotătorul Avram Iancu a efectuat o vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia, unde s-a antrenat, dar s-a și fotografiat cu cei prezenți la acel moment la bazin. Sportivul și-a însoțit fiica la facultate […]