Și-a BĂTUT concubina, în urma unor discuții în contradictoriu. Ordin de protecție și dosar PENAL, pentru un bărbat din Sebeș
Polițiștii din Sebeș au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat care și-ar fi agresat concubina. Pe numele său a fost întocmit și un dosar penal, pentru violență în familie.
La data de 10 iulie 2021, în jurul orei 09.30, polițiștii din Sebeș au fost sesizați, prin 112, de către o femeie din municipiu, cu privire la faptul că, fiica sa, în vârstă de 40 de ani, ar fi fost agresată de către concubin.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că, la data de 9 iulie, în jurul orei 14.30, bărbatul, de 44 de ani, și-ar fi agresat concubina, în urma unor discuții în contradictoriu.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, față de bărbat, polițiștii au emis un ordin de protecție, pe o perioada de 5 zile și i-au interzis să se apropie de femeie.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Accident GRAV la Rimetea: Motociclist în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților
Accident GRAV la Rimetea: Motociclist în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților Un accident grav a avut loc joi seara, în jurul orei 19.00, la Rimetea. Un motociclist ar fi în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților. Secția de pompieri Aiud intervine în cooperare cu SALVAMONT Alba […]
VIDEO | Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent
Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent Doi vârstnici din Ponor au primit joi, 19 martie 2026, vizita polițiștilor din Aiud, care le-au dăruit o sobă nouă pentru a avea un trai decent. Cei doi au mai fost vizitați […]
Cât va costa centura de sud-vest din Alba Iulia: Proiectul prevede 2 pasaje supraterane, benzi dedicate pentru autobuze, piste de biciclete și spații verzi extinse
Cât va costa centura de sud-vest din Alba Iulia: Proiectul prevede 2 pasaje supraterane, benzi dedicate pentru autobuze, piste de biciclete și spații verzi extinse Într-o ședință extraordinară a Consiliului Local Alba Iulia, programată luni, 23 martie 2026, urmează să fie aprobat un proiect de hotărâre privind modificarea HCL 29/06.02.2026 pentru aprobarea implementării proiectului care […]